DSP Alba începe testarea pentru COVID-19. Primii vizaţi: personalul medical de la unităţile de primiri urgenţe şi din spitale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Linia de testare va realiza primele analize independente

DSP Alba va începe de vineri, 27 martie 2020, testarea personalului medical din Alba cu ajutorul luniei instalate în cadrul laboratorului din cadrul instituţiei.

Directorul DSP Alba, Alexandru Sinea, a anunţat joi finalizarea procedurilor de calibrare a liniei de testare care a fost instalată în ultimele zile în cadrul laboratorului instituţiei. Potrivit acestuia, s-au obţinut rezultate identice în urma testărilor paralele efectuate între laboratorul de Real Time PCR amenajat în cadrul direcţiei şi laboratorul de la Cluj.

Astfel, linia de testare de la Alba Iulia este calibrată şi va putea începe testarea de vineri, 27 martie. Capacitatea de testare va ajunge în următoarele 7-10 zile până la 300 de persoane în 24 de ore.

Potrivit acestuia, la început va fi testat personalul medical, urmând ca ulterior să fie făcute teste şi acelor persoane care îndeplinesc criteriile stabilite la nivel naţional. Alexandru Sinea a mai transmis că nu se vor putea face testări la cerere sau contracost. În perioada următoare, în incinta laboratorului DSP Alba va fi instalată şi calibrată şi linia de testare primită de Spitalul Judeţean de Urgenţă printr-o sponsorizare a companiei Transavia.

Declaraţiilie directorului DSP Alba, Alexandru Sinea

  • Suntem primul DSP din ţară care face propria testare.
  • Ca urmare a testelor paralele efectuate între laboratorul de Real Time PCR amenajat în cadrul DSP Alba şi laboratorul de testare COVID-19 de la Cluj-Napoca, am constatat că rezultatul acestora este identic. Adică rezultatele obţinute sunt la aceiaşi valoare, ceea ce ne arată că linia noastră este calibrată şi poate să înceapă testarea în mod real.
  • De mâine (n.r. vineri – 27 martie) vom începe testarea personalului medical din judeţul nostru, începând cu personalul de la primiri urgenţe, continuând cu celalalte spitale. Vrem să ne asigurăm că personalul medical este protejat 100%.
  • În zilele care urmează, tot în cadrul DSP Alba va fi amenajată linia de testare achiziţionată de compania Transavia, laboratorul Direcţiei de Sănătate Publică fiind un laborator acreditat şi autorizat MS şi RENAR.
  • Se va lucra în paralel pe două linii. Personalul va lucra în două schimburi, în două ture.
  • Testele vor fi făcute cu preponderenţă personalului medical pentru început, urmând ca ulteriror să fie făcute pe baza metodologiei aprobate la nivel naţional, adică acelor persoane care îndeplinesc condiţiile la nivel naţional, nu se port face teste la cerere, pe bază de solicitare sua contra-cost.
  • La capacitate maximă, ambele linii vor putea realiza peste 300 de teste pe zi.
  • Au fost demarate procedurile pentru introducerea laboratorului DSP Alba în lista laboratoarelor naţionale care vor primi bani de la Ministerului Sănătăţii pentru kit-uri de testare.

Citiţi şi:

 

Relatarea unei românce din infernul de la Madrid: „Trăim un scenariu de film de groază. Sper să ne vedem cu bine“

 

Sfaturile unei asistente care îngrijeşte bolnavi de coronavirus: „Învăţaţi să fiţi o echipă. Nu există loc pentru orgolii“

 

Spitalul din Blaj, desemnat unitate suport pentru bolnavii de COVID-19. Condiţiile puse de primarul Gheorghe Rotar

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Frumoasă ca o zână. Prințesa Charlene de Monaco a strălucit la Balul de Crăciun cu o rochie "recomandată" de Kate
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Cele 5 zodii care vor renaște după Crăciun. Au karma de partea lor și îsi schimbă destinul
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie