Două sportive din lotul olimpic de judo rănite într-un accident rutier la Sebeş

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Arhivă

Două sportive ale lotului olimpic de judo au fost implicate duminică într-un accident rutier produs în oraşul Sebeş. Violeta Dumitru şi Angela Mara s-au ales cu răni care au necesitat internare în spital.

Accidentul a avut loc duminică dimineaţă după ore 08.00, pe strada Mihail Kogălniceanu, din Sebeş. Potrivit IPJ Alba, şoferul autoturismului în care se aflau sportivele (M.S.V.), de 49 de ani din Bucureşti în timp ce conducea un autoturism în direcţia Alba Iulia - Sebeş, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, a pierdut controlul asupra autoturismului şi a intrat în coliziune cu un autotractor ce era parcat în afara părţii carosabile, după care a fost proiectat pe acelaşi sens unde a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 41 de ani, din municipiul Bucureşti.

În urma accidentului, Violeta Dumitru (22 ani) şi Angela Mara (20 ani), pasagere în primul autoturism, au suferit leziuni prima rămânând internată în spitalul din Sebeş iar cea de-a două fiind transportată la Spitalul Judeţean Alba, unde a rămas internată. Şoferul vinovat d eproducerea accidentului este tatîl sportivei Angela Mara. Ambii conducători auto implicaţi în accident au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Sunt în afara oricărui pericol

"A fost o zi nefericită, ştiţi cum se spune, un necaz nu vine niciodată singur. Fetele au plecat ieri de la Cluj, ambele suferind operaţii anterior, în Ungaria. Au fost în hotel, iar tatăl Angelei Mara a venit s-o ducă acasă, la Piteşti, şi în drum, s-o lase la Ploieşti şi pe Violeta Dumitru. Mara fusese operată de ligamente încruşiate, iar Dumitru avea montată o tijă în tibie. Asta a făcut ca ambele să fie nevoite să stea cu picioarele sus, în maşină. Am înţeles că era ceaţă mare în Sebeş, maşina a derapat, cu roata din faţă s-a agăţat de un TIR, care a dus la intrarea pe contrasens, de unde a venit un BMW şi a lovit chiar în partea unde stătea Angela Mara. Ea a fost cea mai afectată, suferind fracturi de coaste, o fisură la vertebra L5, dar nu e periculoasă, pentru că măduva nu a suferit compresie. I s-a găsit şi un cheag de sânge la pleură, a fost operată deja, i s-a scos şi splina, dar acum e bine. Mai rămâne în spital, la Alba-Iulia, dar va fi transferată la Cluj sau Bucureşti, vom vedea. Ambele se află în afara oricărui pericol, iar Violeta Dumitru va părăsi spitalul astăzi", a declarat antrenorul Florin Bercean pentru Mediafax.

Potrivit antrenorului, ambele sportive sunt clasate pe poziţii fruntaşe în clasamentul european. În maşină s-a aflat şi observatorul meciului de fotbal CFR Cluj-U Cluj, Dan Lăzărescu, dar nici el, nici tatăl Angelei Mara nu au suferit de pe urma accidentului.

Mai multe pentru tine:
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Prima Doamnă din Oman primește o distincție fără precedent! I-a fost înmânată chiar de soțul ei, sultanul Haitham bin Tarik Al Said
Top 15 băuturi pentru Sărbători 2025–2026: vinuri medaliate cu aur, ediții rare de colecție și reduceri uriașe de până la 8.500 lei
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%