Două dintre victimele accidentului tragic de la Nistoreşti sunt din Alba. Un tată şi fiul acestuia au murit pe loc
0Două dintre victimele teribilului acident rutier ce a avut loc marţi, 18 mai, pe DN1, la Nistoreşti, în judeţul Prahova, sunt din Alba.
Doi dintre cei cinci bărbaţi decedaţi sunt din comuna Mihalţ, judeţul Alba. Este vorba despre un tată şi fiul acestuia, care munceau împreună.
Cei doi lucrau la montat jgheaburi în zona respectivă. Bărbaţii, cu vârste cuprinse între 18 şi 43 de ani, erau colegi şi se aflau în aceeaşi maşină care a intrat pe contrasens, şi a lovit un alt autoturism.
Alte două persoane au fost rănite: o femeie de 35 de ani a fost adusă cu elicopterul la spitalul Floreasca din Bucureşti, iar un bărbat a fost transportat la unitatea de primiri urgenţe din Ploieşti.
„Pe DN 1, km 103+900 Nistoreşti, pe sensul de mers Braşov către Ploieşti, s-a produs un accident rutier în care au fost implicaţi un conducător auto în vârstă de 21 de ani şi un conducător auto în vârstă de 34 de ani.
În urma accidentului a rezultat decesul conducătorului auto în vârstă de 21 de ani şi al celor 4 pasageri din maşina acestuia. (…) Totodată, a fost acroşat un alt autoturism care circula regulamentar, fără a fi înregistrate victime. Conducătorul auto în vârstă de 34 de ani a fost testat alcoolscop, rezultatul fiind negativ”, au transmis autorităţile.
Traficul pe DN1 a fost blocat mai bine de două ore, până când criminaliştii au finalizat cercetările. Trupurile fără viaţă ale celor cinci muncitori au fost transportate la serviciul de medicină legală din Prahova.