Două bijuterii aeriene construite pe vremea lui Ceauşescu, clasate în patrimoniul naţional. Ce se va întâmpla cu aeronavele ROMBAC

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sursa Sorin Turturică

Două avioane ROMBAC 1-11 ale fostei companii aeriene de stat Romavia, înmatriculate YR-BRE şi YR-BRI, au fost clasate în patrimoniul cultural naţional mobil, categoria ”TEZAUR”.

Ordinul Ministrului Culturii a fost emis în 11 februarie 2021. "Sunt bucuros că primele dosare de clasare pe care le-am făcut, în calitate de expert acreditat, au fost încununate de succes. Mulţumesc frumos tuturor celor care au sprijinit acest demers", a transmis expertul Sorin Turturică.

Acest lucru înseamnă că cele două aeronave nu mai pot fi distruse, descompletate sau vândute şi ar urma să ajungă piese de muzeu. Avioanele sunt în proprietatea creditorilor Romavia, care ar putea să le scoată la vânzare pentru a recupera din banii datoraţi de fosta companie de stat. Chiar dacă vor fi vândute, cumpărătorii nu le vor putea distruge sau scoate din ţară, acesta fiind şi motivul principal pentru care au fost clasate în patrimoniul cultural naţional mobil.

Avionul ROMBAC YR-BRE a operat primul zbor pe 27 martie 1986 şi a intrat în flota Romavia. A fost închiriat către Aero Asia, revenind apoi în flota companiei româneşti. În prezent se află pe aeroportul Henri Coandă din Otopeni, din anul 2010. În 2018 a fost scos la vânzare pentru 350.000 de euro, dar nu a fost găsit niciun cumpărător.

YR-BRI a fost ultimul ROMBAC 1-11 construit vreodată. A efectuat primul zbor în aprilie 1989, intrând apoi în serviciul Romavia. Ulterior, YR-BRI a fost închiriat către companii precum Citylink Airaways, Aero Asia, Air Memphis şi Aerotrans Airlines. YR-BRI se află tot pe platforma aeroportului Otopeni, alături de YR-BRE.

ROMBAC 1-11 (sau Rombac One-Eleven) este primul avion de pasageri cu reacţie produs în România. A fost construit la Întreprinderea de Avioane Bucureşti, după licenţă avionului englez mediu curier BAC 1-11⁠(en), avion proiectat la începutul anilor '60 şi produs între anii 1963-1982 de compania British Aircraft Corporation.

Sursa Sorin Turturică 

Primul avion (YR-BRA) a fost terminat în luna august 1982 şi a fost prezentat presei şi oficialităţilor române la 27 august 1982. Primul zbor oficial de prezentare al acestui avion în faţă conducerii statului a fost executat la 20 septembrie 1982, pe aeroportul Băneasa. Zborul inaugural cu pasageri al avionului ROMBAC 1-11 a avut loc la 28 ianuarie 1983, pe ruta Bucureşti-Timişoara, iar prima cursa externă a acestui aparat fiind efectuată la 23 martie 1983 pe ruta Bucureşti-Londra.

Înainte de 1989, Întreprinderea de Avioane Bucureşti, actuală Romaero Băneasa, a construit 9 aparate de acest tip (plus două neterminate), fiind singurul avion comercial cu reacţie din Europa comunistă, cu excepţia URSS. Toate au fost cumpărate de Tarom şi Romavia, ulterior fiind operate şi de către alte companii. Proiectul ROMBAC prevedea a fi construite un număr total de 80 de avioane.

Aparatul ROMBAC 1-11 este un avion echipat cu două turboventilatoare cu dublu flux Rolls-Royce Spey Mk 512-14DW, produse sub licenţă la Turbomecanica Bucureşti, capabile de o forţă de împingere de circa 6.000 kgf. Are o greutate maximă de 47.400 kgf la decolare şi poate transporta cu viteză de 870 km/h maximum 119 pasageri cu un echipaj de doi piloţi pe o distanţă maximă de 3.500 km.

Sursa Sorin Turturică 

A fost construit în versiunea 1-11-560 (de 119 locuri), corespunzând variantei BAC One-Eleven 500. O a două versiune, 1-11-495 (de 89 locuri), corespunzând variantei BAC One-Eleven 475, a fost, de asemenea, planificată, dar nu mai fost produsă.

Romavia a fost o companie aeriană de stat, în subordinea Ministerului Apărării Naţionale, înfiinţată în aprilie 1991 pentru a asigura zborurile preşedintelui şi miniştrilor români. Ulterior compania a început să efectueze şi zboruri regulate spre câteva destinaţii din Europa. Între obiectele de activitate ale companiei s-au numărat şi transportul trimiterilor poştale şi reparaţia avioanelor. Compania şi-a încetat activitatea în 2014 prin faliment.

Vă mai recomandăm să citiţi:

 

Pe ce mai cheltuie primăriile banii: coşuri de gunoi care nu există, sporuri salariale ilegale, investiţii fără documente

 

De ce are sticla de vin capacitatea de 750 de mililitri. Rolul britanicilor în stabilirea acestei reguli

Mai multe pentru tine:
Gestul răvășitor al lui Eugen Cristea, la 7 luni de la decesul soției: „Îi simt prezența în casă, mai pun o farfurie pe masa de Crăciun”. Cine îi alină suferința?
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste