Dosarul penal al directorului DSP Alba. Judecătoria Deva restituie pentru a doua oara rechizitoriul la Parchet

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alexandru Sinea

Rechizitoriul dosarului de delapidare, în care printre inculpaţi se află şi directorul DSP Alba, Alexandru Sinea, ar urma să se întoarcă din nou la procurorii de la Blaj.

Magistraţii Judecătoriei Deva au dispus pentru a doua oară restituirea rechizitoriului după ce au constatat că este ”neregulamentar întocmit”. 

Minuta pe scurt a instanţei precizează că ”rechizitoriul nr 242/P/2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Blaj, emis la data de 02.11.2019 este neregulamentar întocmit.

”Restituie cauza la Parchetul de pe lângă Judecătoria Blaj (...) deoarece rechizitoriul nr. 242/P/2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Blaj, emis la data de 02.11.2019 este neregulamentar întocmit, iar neregularităţile constatate nu au fost remediate de procuror în termenul prevăzut la art. 345 alin. 3 C. pr. pen. şi aceasta atrage imposibilitatea stabilirii obiectului sau limitelor judecăţii”, se precizează în minuta de la Judecătoria Deva.

Decizia pronunţată miercuri, 13 ianuarie 2020, poate fi contestată într-un termen de 3 zile, la Tribunalul Hunedoara. Dosarul a fost trimis în judecată în noiembrie 2019. Alături de Alexandru Sinea, în dosar mai au calitatea de inculpaţi încă trei persoane: Stâncel Ioan, Mărcuş Mircea Gheorghe şi Marinescu Nicolae. Părţi civile în dosarul de delapidare sunt Regia Naţională a Pădurilor – Direcţia Silvică Alba şi Ocolul Silvic Blaj.

La sfârştitul anului 2017, în data de 12 decembrie, actualul director DSP Alba, Alexandru Sinea a fost reţinut pentru 24 de ore, iar apoi plasat sub control judiciar, pentru a fi cercetat alături de alte şapte persoane, într-un dosar de delapidare, fals intelectual şi tăiere, fără drept, de arbori, cu un prejudiciu de peste 450.000 de lei.

Prorcurorii susţin că, în perioada 2013-2015, mai multe persoane având calitatea de angajaţi ai unui ocol silvic de stat, din judeţul Alba, ar fi creat un mecanism financiar şi ar fi atribuit unei persoane juridice al cărei administrator era cea de-a opta persoană cercetată, masă lemnoasă, spre exploatare, din fondul forestier, pentru care ar fi întocmit documente fictive, în vederea tăierii şi valorificării de material lemnos, cu scopul însuşirii de valori din patrimoniul ocolului silvic. Prejudiciul cauzat bugetului de stat a fost estimat la 455.684 lei.

Potrivit documentelor din dosar, firma lui Alexandru Sinea, ”Sinalex”, ar fi contractat material lemnos de la Ocolul Silvic Blaj în sumă de aproape 500.000 de lei, pentru care ar fi emis cecuri, neîncasate la instituţia silvică. Mai mult, la finalul anului respectiv s-ar fi întocmit rapoarte prin care lemnul în cauză ar fi figurat ca fiind netăiat, contrar realităţii. Investigaţia ar fi pornit de la un denunţ penal formulat de reprezentanţi ai Romsilva. ”Sinalex” avea ca obiect de activitate tăierea şi rinderuirea lemnului. 

Vă mai recomadăm să citiţi:

 

Roşia Montană Gold Corporation versus ANAF. Cine a câştigat definitiv procesul pentru TVA de aproape 30 de milioane de lei

 

Ce a păţit un bărbat care a incitat la ură şi agresiuni contra poliţiştilor şi a jurnaliştilor, pe Facebook. „V-aş tăia mâinile şi v-aş scoate ochii”

Mai multe pentru tine:
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
”Ducesa nimfomană” și-a bătut joc de Regină? Cum a profitat fără rușine Ferguson de Elisabeta a II-a
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie