Dosar penal strămutat în Alba pentru că nu mai avea cine să judece. Toţi judecătorii instanţei s-au abţinut

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un dosar penal aflat pe rolul Judecătoriei Cîmpeni a fost strămutat după ce toţi cei patru judecători ai instanţei s-au abţinut de la judecarea cauzei. Tribunalul Alba a decis în ianuarie 2014 strămutarea dosarului la Judecătoria Sebeş.

În dosar sunt judecaţi preşedintele şi contabila unei asociaţii de proprietari de animale din oraşul Cîmpeni, Aurel Stan şi Laura Viorica Sicoe, judecaţi pentru înşelăciune, fals în înscrisuri, uz de fals şi complicitate la aceste infracţiuni. Au fost trimişi în judecată în februarie 2013, iar după 9 termene, în decembrie 2013, toţi cei patru judecători de la Judecătoria Cîmpeni s-au abţinut. În consecinţă, Tribunalul Alba a decis strămutarea dosarului la Judecătoria Sebeş, unde a fost înregistrat în ianuarie 2014. Următorul termen este programat pentru data de 3 aprilie 2014. 

Aurel Stan a fost trimis în judecată pentru trei infracţiuni, toate în formă continuată. Potrivit procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Cîmpeni, Aurel Stan, preşedinte şi director general al Asociaţiei de Creştere a Taurinelor, a fost trimis în judecată pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals şi înşelăciune, toate în formă continuată. Contabila asociaţiei, Laura Viorica Sicoe, este judecată pentru complicitate la înşelăciune şi uz de fals. Prejudiciul stabilit de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Cîmpeni, în dosarul preşedintelui Asociaţiei de Creştere a Taurinelor, cea mai mare din judeţul Alba, depăşeşte suma de 260.000 de lei. 

În rechizitoriul întocmit, procurorul a reţinut următoarea stare de fapt: ”Inculpatul Stan Aurel, în calitate de Preşedinte al ACT «Arieşul Cîmpeni» şi Director General, în perioada 2008-2011, şi-a însuşit, în interesul său şi pentru altul, suma de 265.871 lei, creând o pagubă materială care a avut consecinţe deosebit de grave, a falsificat, în mai multe rânduri, înscrisuri sub semnătură privată, în vederea producerii de consecinţe juridice şi a folosit, în mai multe rânduri, înscrisuri sub semnătură privată, cunoscând că acestea sunt false, în vederea producerii de consecinţe juridice. Inculpata Sicoie Laura Viorica, în intervalul 2008-2011, l-a sprijinit, pe inculpatul Stan Aurel să-şi însuşească, în interesul său şi pentru altul, suma de 265.871 lei, creând o pagubă materială care a avut consecinţe deosebit de grave şi a folosit, în mai multe rânduri, înscrisuri sub semnătură privată, cunoscând că acestea sunt false, în vederea producerii de consecinţe juridice”. Aurel Stan şi Viorica Sicoe au stat în arest preventiv timp de cinci zile în aprilie 2012. 

Castelul din Trascău, transformat în hotel după 700 de ani

Accidentul de avion din Apuseni: la manşa avionului nu s-ar fi aflat Adrian Iovan, ci copilotul Răzvan Petrescu

Mai multe pentru tine:
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor