Doi turci şi un basarabean depistaţi că locuiau ilegal în Alba

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări - Serviciul pentru Imigrări Alba, în colaborare cu lucrători din cadrul I.J.J. Alba, au descoperit cu şedere ilegală un număr de trei cetăţeni străini, cu vârste cuprinse între 19 şi 43 de ani, unul din Moldova şi doi din Turcia.

Astfel, în urma unui control efectuat de poliţiştii Serviciului pentru Imigrări al Judeţului Alba la un cămin studenţesc din municipiul Alba-Iulia, a fost depistat cu şedere ilegală un cetăţean din Republica Moldova. În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că persoana în cauza a intrat în ţară în baza unei vize de lungă şedere în scop de studii, care îi conferea un drept de şedere de 90 zile, iar la expirarea acestuia nu a părăsit teritoriul României şi nici nu a făcut demersuri pentru prelungire.

Având în vedere cele constatate, s-a luat măsura sancţionării contravenţionale cu amendă în valoare de 400 lei şi a fost emisă pe numele său o decizie de returnare  prin care este obligat să părăsească România în termen de 15 zile, în conformitate cu prevederile OUG 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

În cadrul altei acţiuni desfăşurate în cooperare cu Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Alba, pe raza comunei Vinţu de Jos, au fost depistaţi cu şedere ilegală doi cetăţeni turci. Poliţiştii au constatat că cetăţenii străini au intrat în ţară în baza unei vize Schengen eliberată de către autorităţile unui stat membru UE iar la expirarea dreptului de şedere de 5 zile, nu au părăsit teritoriul naţional. Urmare a acestui fapt, pe numele lor au fost emise comunicări de părăsire a teritoriului României în termen de 3 zile şi au fost sancţionaţi contravenţional cu avertisment, conform actului normativ menţionat mai sus.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări