Doi tineri au vrut să vadă apusul soarelui de pe Piatra Secuiului. Au rămas blocaţi şi a fost nevoie de intervenţia celor de la Salvamont

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi tineri de 24 de ani, din Cluj Napoca, au fost recuperaţi duminică seara de pe Piatra Secuiului din Rimetea. Cei doi bărbaţi au urcat muntele până pe platou, unde au rămas să vadă apusul de soare.

După ce s-a înserat, s-au mai plimbat în zonă şi s-au abătut de la traseu. Potrivit şefului Salvamont Alba, Lucian Forda, cei doi au încercat să coboare (nu aveau lanterne) dar la un moment dat s-au blocat într-o zonă foarte greu accesibilă, din care nu mai puteau nici să urce, nici să coboare.

Lucian Forda spune că aceştia au avut noroc cu faptul că aveau semnal la telefon şi că nu au mai încercat să forţeze coborârea. Cei doi au alerta Salvamont Alba puţin după ora 18.00 şi au fost recuperaţi în jurul orei 23.00. Au fost coborâţi cu ajutorul unor corzi.

Zona Piatra Secuiului din localitatea Rimetea este o zonă muntoasă extrem de abruptă căutată de turişti în special pentru escaladare sau zboruri cu parapanta. Zona cu relief spectaculos este vizitată anual de mii de turişti dornici de aventură, însă mulţi ignoră traseele marcate şi indicaţiile salvamontiştilor şi se aventurează în zone necunoscute unde se rătăcesc sau rămân blocaţi.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul