Doi români condamnaţi în Franţa pentru furt de utilaje agricole, reţinuţi în Alba în baza unor mandate europene de arestare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi bărbaţi pe numele cărora autorităţile franceze au emis mandate europene de arestare, fiind condamnaţi pentru furturi de utilaje agricole, au fost depistaţi de poliţiştii de investigaţii criminale din Alba.

Potrivit IPJ Alba, la data de 16 mai 2019, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba i-au depistat şi reţinut pe doi bărbaţi, de 42 şi 47 de ani, primul din Alba Iulia, iar al doilea din Ighiu, care erau urmăriţi internaţional. 

Pe numele  acestora, autorităţile judiciare franceze au emis mandate europene de arestare, fiind condamnaţi la doi, respectiv patru ani de închisoare, pentru furturi de utilaje agricole, fapte săvârşite, pe teritoriul Franţei, în anul 2014. 

Pentru depistarea celor în cauză, poliţiştii au beneficiat de date şi informaţii suplimentare, obţinute prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională - Inspectoratul General al Poliţiei Române. 

Bărbaţii au fost prezentaţi autorităţilor competente, respectiv Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată