Deţinut de la Penitenciarul Aiud prins cu droguri în celulă. Cum a ajuns punga de „iarbă“ la închisoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Deţinutul este închis la Penitenciarul Aiud

Un deţinut de la Penitenciarul Aiud aflat în executarea unei pedepse de 7 ani de închisoare a mai primit o condamnare pentru deţinere ilegală de droguri pentru consum propriu. Costea Dănilă Cornel a fost surprins de gardieni cu cannabis în celula din penitenciar.

Deţinutul este judecat pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere de droguri de risc în vederea consumului propriu, fără drept.

În actul de sesizare a instanţei s-a reţinut în fapt că, la data de 18 februarie 2016, funcţionarii Penitenciarului de maximă siguranţă Aiud au găsit în celula în care era închis acesta, pe pervazul exterior al ferestrei, o pungă de mici dimensiuni, din plastic, în care se aflau 2-3 grame de substanţă vegetală de culoare verde, cu miros înţepător şi o bucată dintr-o ţigară confecţionată manual, care conţinea tutun şi bucăţi de substanţă vegetală cu aceleaşi caracteristici.

În urma interogării persoanelor private de libertate cazate în spaţiul respectiv, s-a stabilit că bunurile găsite aparţin inculpatului Costea Dănilă Cornel care a afirmat, că a găsit punga cu «iarbă» la punctul de lucru Mobila Aiud, pe jos şi, fiind consumator de droguri, a adus-o în penitenciar şi a consumat singur din substanţa respectivă”.

Pe parcursul urmăririi penale, inculpatul a declarat că drogurile provin de la un văr al său, care le-a adus din Spania, pachetul fiind primit prin intermediul unei alte persoane, care a acceptat să-l predea inculpatului fără să cunoască ce conţinea. Deţinutul a fost condamnat la 5 luni de închisoare, pedeapsă care se va adăuga celei de 7 ani pe care o execută începând cu ianuarie 2015. Decizia pronunţată la Tribunalul Alba a fost contestată de inculpat la Curtea de Apel, unde s-a stabilit termen de judecată pentru 12 martie 2018.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare