Destinul tragic al Alexandrei Pop, luptătoarea anticomunistă decedată într-unul din „transporturile morţii“, crimele atroce puse la cale de Securitate
0Alexandra Pop este una dintre femeile care au luptat împotriva regimului comunist în primii ani de după cel de-al Doilea Război Mondial. S-a alăturat partizanilor din Munţii Apuseni, a fost arestată şi a murit într-unul dintre aşa-zisele ”transporturi ale morţii”.
Numele Alexandrei Pop este cinstit ca un erou al României în cadrul Memorialului de la Sighet, destinat luptătorilor anticomunişti din România.
Alexandra Pop s-a născut la 4 februarie 1927, în comuna Bistra, judeţul Alba. În timpul alegerilor din 19 noiembrie 1946 i-a îndemnat pe oamenii din comuna natală să nu-i voteze pe comunişti. Mai târziu s-a alăturat grupului de partizani anticomunişti condus de maiorul Nicolae Dabija. A fost arestată la 4 martie 1949.
Prin sentinţa nr. 816/4 octombrie 1949 a Tribunalului Militar Sibiu a fost condamnată la muncă silnică pe viaţă. La 2 aprilie 1950, a fost ridicată, din ordinul lui Alexandru Nicolski, de Securitatea Cluj, fiind executată în aceeaşi zi, împreună cu alţi partizani din grupul Dabija, într-unul din aşa-numitele ”transporturi ale morţii”.
Părinţii Alexandrei Pop, Gheorghe şi Maria Balea au fost arestaţi de Securitate, lăsând acasă patru copii cu vârste între 3 şi 13 ani. Gheorghe Balea a fost condamnat, în procesul ”lotului Dabija”, la 10 ani închisoare. Maria Balea a fost ţinută timp de 11 luni în stare de arest, după care s-a întors acasă. Presiunile au continuat. Membrii familiei au fost supuşi la cote imposibil de achitat, pretext pentru a li se confisca toate alimentele din casă.
Ion Andreşel, de 73 de ani, bunicul Alexandrinei Pop, a fost arestat în 15-16 august 1950 de la stâna sa, torturat şi împuşcat în cap la Poarta Întrecai (sau Poarta Întrecailor, dar şi Poarta între Căi). În noaptea de Rusalii a anului
1952, familiile Sofia Andreşel (bunica Alexandrei şi soţia lui Ion Andreşel) şi Maria Balea, mama Alexandrei Pop, cu cei patru copii minori (Sofia, Aneta, Laura şi Liviu) au fost ridicate de Securitate, fiind toţi deportaţi în Bărăgan, în localitatea Stăncuţa, unde au stat patru ani.
Organizaţia condusă de maiorul Nicolae Dabija a fost înfiinţată în 1948 şi a avut ca zonă de acţiune versantul oriental al Munţilor Apuseni, până în 1949 când membrii grupului au fost arestaţi de Securitate. Toţi partizanii şi susţinătorii lor capturaţi au fost supuşi unor anchete sălbatice (la Turda, Bucureşti, dar mai ales la Sibiu, unde şeful Securităţii era celebrul locotenent-colonel Gheorghe Crăciun) şi judecaţi. Numărul celor arestaţi în rândurile grupului Dabija în primăvara anului 1949 s-a ridicat, conform datelor Securităţii, la 34: 16 partizani şi 18 ”favorizatori”. Nicolae Dabija şi alţi 6 membri au fost condamnaţi la moarte şi executaţi la 28 octombrie 1949.
“Transporturile morţii”
În anii 1949 şi 1950, au avut loc o serie de crime atroce comise de Securitate împotriva deţinuţilor politici consideraţi prea periculoşi ca să poată fi lăsaţi în viaţă. Primul transport – 2 august 1949 – pentru 7 membri ai lotului de partizani din munţii Banatului a fost simulat transferul din Penitenciarul Timişoara la Penitenciarul Aiud, fiind însă executaţi în Pădurea Verde de lângă Timişoara, iar în certificatele de moarte, întocmite ulterior, la rubrica ”motivul decesului” au fost trecute cele mai banale diagnostice medicale: ”insuficienţă cardiacă”, ”miocardită cronică”, ”TBC pulmonar”, ”hipertensiune arterială”.
Al doilea transport – primăvara anului 1950 – 38 de deţinuţi din Penitenciarul Gherla, condamnaţi la pedepse între 15 ani şi muncă silnică pe viaţă pentru complicitate la acţiunile partizanilor dobrogeni, au fost transportaţi şi ucişi la Timişoara. Al treilea transport – 18 deţinuţi, partizani sau sprijinitori ai rezistenţei din Munţii Apuseni, deja condamnaţi la pedepse între 15 ani şi muncă silnică pe viaţă, au fost scoşi ”pentru cercetări” de către Securitate (în martie-aprilie 1950) din penitenciarele Gherla, Sibiu, Aiud, Mislea, Piteşti, fiind apoi executaţi într-un loc deocamdată necunoscut, probabil la Cluj.