De ce au bisericile ortodoxe vechi uşile mult mai mici decât oamenii. Misterul portalurilor de la intrare
0Bisericile ortodoxe vechi au, în general, uşi mult mai mici faţă de înălţimea medie a unui om. Această situaţie are o explicaţie practică.
Uşile foarte joase şi foarte înguste ale bisericilor ortodoxe vechi, fie ele de lemn sau de zid, aveau un rost specific. Practic, aceste uşi constituiau singurul mod de a-i opri pe invadatori să mai intre cu calul în biserică – cum le era obiceiul – şi de a împiedica, astfel, defăimarea lăcaşului.
Totodată, uşa îngustă şi joasă însemna plecarea obligatorie a capului de către credincioşi. Dacă nu făceau acest lucru riscau să se lovească la cap. Se făcea, în felul acesta, un scurt şi involuntar exerciţiu de smerenie.
Bisericile de lemn din România formează un patrimoniu preţios pe plan naţional şi mondial. Până la începutul secolului 20 românii au creat şi s-au manifestat preponderent într-o civilizaţie a lemnului, de o bogăţie, o varietate şi un rafinament remarcabil, în care bisericile de lemn au atins vârful ei maxim de expresie. În acestea s-au înfiripat comunităţile creştine din sate şi târguri şi în jurul lor au luat fiinţă primele aşezăminte monahale, singurele noastre centre culturale în decursul multor veacuri. Valoarea lor în ansamblu este inestimabilă pentru cultura românească. Ele fac parte integrantă şi definitorie din identitatea naţională.
În România se păstrează circa 1440 de biserici de lemn ridicate până în anul 1918. Aproximativ 650 de biserici de lemn se găsesc în Transilvania şi Banat, peste 490 sunt în Oltenia, Muntenia şi Dobrogea şi mai mult de 300 sunt în Moldova. Una din trăsăturile cele mai caracteristice, interesante şi mai învăluite în mister ale bisericilor de lemn din România este limbajul sculptat al portalelor de la intrări. Portalele, la fel ca şi gulerele şi mânecile cămeşilor ţărăneşti, au fost cel mai adesea locuri de trecere în plan atât fizic cât şi simbolic. De aceea ele au fost protejate şi investite cu multă atenţie. Portalele bisericilor de lemn din România prezintă o mare varietate de cioplituri simbolice şi decorative al căror limbaj rafinat a rămas astăzi puţin cunoscut.
Rădăcinile acestui limbaj aproape uitat merg mult în evul mediu. Se poate face o comparaţie cu portalele catedralelor gotice, care sunt încărcate de simbolism religios, sculptat într-un limbaj accentuat figurativ-descriptiv. Limbajul portalelor bisericilor de lemn din Carpaţi este de asemenea încărcat de simbolism religios însă este mai voalat, elementele lui definitorii fiind adesea geometrice: rozete, funii, unde de ape, roate, romburi ş.a. Figurile geometrice sunt completate de multe ori cu elemente figurativ-descriptive: cruci, brazi, flori, animale, păsări, corpuri cereşti, obiecte, figuri umane. Toate aceste elemente sunt adesea îmbinate în compoziţii de la cele mai simple la cele mai complexe, acoperind întreaga suprafaţă a portalului sau chiar continuându-se pe pereţii din jur. Compoziţia şi mesajul portalelor bisericilor de lemn se pot restrânge la câteva teme principale, în ciuda diverselor forme şi variante sub care apar.