Cursuri organizate ilegal de o firmă din Alba. Proprietara societății, condamnată la închisoare cu suspendare

0
Publicat:

O femeie din Alba a convins 15 persoane să îi dea bani pentru un curs pe care nu avea dreptul să îl organizeze legal. În final, a fost condamnată la închisoare cu suspendare.

Femeia a încasat peste 20.000 de lei de la victimele sale FOTO Adevărul

Potrivit rechizitoriului, în perioada noiembrie 2018 – februarie 2019, femeia (Crina F.) le-a promis victimelor sale că organizează, prin societatea pe care o administrează, cursuri autorizate pentru obţinerea de diplome certificate de către Ministerul Muncii referitoare la prelucrarea şi protecţia datelor cu caracter personal. A determinat, astfel, un număr de 15 oameni să-i achite taxa de participare la curs în cuantum de 490 lei/persoană.

Cursurile nu s-au finalizat şi diplomele nu au fost eliberate, deoarece societatea acesteia nu era autorizată să desfăşoare astfel de cursuri. Femeia a provocat un prejudiciu total în valoare de 20.650 lei.

O persoană care a plătit taxa de 490 de lei s-a interesat la AJPIS Alba, unde a aflat că societatea femeii din Ocna Mureș nu era autorizată să desfăşoare astfel de cursuri, neexistând la nivelul judeţului, la acea dată, niciun astfel de furnizor de formare profesională pe obiectul privind prelucrarea şi protecţia datelor cu caracter personal.

„Persoana vătămată s-a întors la curs şi i-a semnalat inculpatei, în cadrul unei discuţii private, faptul că nu are îndrituirea legală să desfășoare acel curs. I-a reproşat inculpatei că a fost înşelat, însă aceasta s-a apărat spunând că o societate comercială din Bucureşti a mandatat-o să desfăşoare cursul, dar a refuzat să îi pună la dispoziţie date de contact ale unui reprezentant al acelei societăţi”, se menționează în dosar.

După această discuție, femeia a suspendat imediat desfăşurarea cursului, pentru motive necomunicate participanţilor, precizând doar că acesta urma să fie reluat peste două săptămâni, lucru care nu s-a mai întâmplat.

Muncă neremunerată în folosul comunității

Femeia a fost trimisă în judecată, iar pe 16 noiembrie 2022 a fost condamnată la 2 ani de închisoare, cu suspendare executării pedepsei pe un termen de 3 ani. Pe parcursul termenului de supraveghere, aceasta va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 90 de zile.

„Instanța are în vedere îndrăzneala de care a dat dovadă inculpata în comiterea infracțiunii, multiplele manopere pe care aceasta le-a întreprins pentru a inducere în eroare persoanele vătămate şi alţi participanţi la curs, care au ales să nu participe în cadrul procesului penal ca persoane vătămate. Totodată, se notează că inculpata a fixat o taxă de participare foarte mică, în scopul de a atrage cât mai mulţi participanţi la curs”, se precizează în hotărârea instanței de judecată.

Magistratul mai menționează că, din fişa de cazier judiciar rezultă că împotriva femeii în vârstă de 34 de ani a mai fost pusă în mişcare acţiunea penală în alte dosare penale pentru infracțiuni similare.

Hotărârea Judecătoriei Alba Iulia poate fi contestată cu apel.

Mai multe pentru tine:
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Dezvăluiri șocante din dosarele Epstein: mărturia unei victime despre întâlnirea cu Trump la 14 ani și fotografiile compromițătoare cu prințul Andrew
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO