Cursuri de calificare gratuite prin proiectul „Alba Iulia 360“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Creşterea abilităţilor şi competenţelor profesionale sunt principalele avantaje ale participării la cursurile de formare profesională organizate prin proiect. Pe termen lung, măsura va creşte atât nivelul de trai al persoanelor calificate, cât şi al membrilor familiilor acestora şi implicit al comunităţilor din care fac parte.

Proiectul „Alba Iulia 360este derulat de Municipiul Alba Iulia, printr-un parteneriat solid cu zece organizaţii.

O componentă importantă a proiectului este cea de formare profesională. În derulare sunt sesiunile de informare şi consiliere profesională, în urma cărora benficiarii sunt îndrumaţi spre unul dintre cursurile de formare profesională organizate gratuit prin proiect.

Primul curs organizat este cel „Măcelar“ şi a demarat în data de 16 aprilie, la Alba Iulia. Programul este de calificare şi este susţinut de experţii Fundaţiei PAEM Alba, partener în cadrul proiectului. Cursul are o importantă componentă practică.

Amintim câteva dintre avantajele participării la programul de calificare: pregătire alături de formatori cu experienţă, folosirea unor tehnici moderne de predare/instruire, obţinerea unei diplome recunoscute în România şi Uniunea Europeană, dobândirea de competenţe profesionale.  

Participanţi la cursul de Măcelar

Cursanţii au fost selectaţi din comunităţile ţintă ale proiectului: Zgura, Partoş, Trandafirilor, Barbu Lăutaru, Ciocârliei-Pompieri.

Prin proiect vor fi organizate şi alte cursuri de calificare:

  • Ingrijitor bătrani la domiciliu;
  • Lucrător în comerţ;
  • Agent curăţenie;
  • Tâmplar universal;
  • Croitorie îmbracăminte după comandă;
  • Vopsitor industrial;
  • Agent de securitate.

Pe lângă cursurile de calificare enumerate, vor fi organizate şi altele, ce vor fi definite în funcţie de nevoile beneficiarilor direcţi ai proiectului şi de oportunităţile de pe piaţa muncii.

Servicii integrate

Serviciile furnizate în cadrul proiectului sunt integrate, ceea ce înseamnă că ating aspecte esenţiale care ţin de sfera socială, profesională, medicală, educaţională, juridică etc. Altfel spus, vor avea ca scop creşterea accesului la educaţie, servicii medicale şi sociale, piaţa muncii, la  asistenţă juridică pentru reglementarea actelor, la îmbunătăţirea condiţiilor de locuit, respectiv susţinerea antreprenoriatului. Conjugate, aceste măsuri vor avea ca rezultat schimbarea modului de viaţă pentru zeci de familii din comunităţile amintite.

Recrutarea pentru serviciile gratuite ale proiectului este în derulare. Condiţiile concrete de acces, etapele ce trebuie urmate, dar şi perioada în care au loc le puteţi afla de la experţii implicaţi în activitatea de recrutare: Ioana Ciornei – 0754/847955; Robert Bandi – 0751/364020; Ovidiu Boc – 0766/365725; Geanina Chirilă – 0742/522992; Camelia Crişan – 0740/487596.

Proiectul „Alba Iulia 360“(cod POCU/18/4/1/101639), cu o durată de 36 de luni, este derulat de Primăria Municipiului Alba Iulia, în parteneriat cu: Liceul de Arte ,,Regina Maria" Alba Iulia, Fundaţia Naţională a Tinerilor Manageri, Filiala de Cruce Roşie a Judeţului  Alba, Agentia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Alba, Fundaţia PAEM Alba, DAD EXPERTISE S.R.L., BPI Management Consulting România SRL, INTRATEST S.A., Universitatea „1 Decembrie 1918“ din Alba Iulia, Asociaţia pentru Dezvoltare şi Incluziune Socială.

Proiectul este cofinanţat din Fondul Social European, prin Programul Operaţional Capitalul Uman (POCU) 2014-2020.Valoarea totală a proiectului este de aproape 25,2 milioane lei, din care contribuţia nerambursabilă este 24,3 milioane, iar 807.983 lei este contribuţia Primăriei Municipiului Alba Iulia.

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Frumoasă ca o zână. Prințesa Charlene de Monaco a strălucit la Balul de Crăciun cu o rochie "recomandată" de Kate
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cele 5 zodii care vor renaște după Crăciun. Au karma de partea lor și îsi schimbă destinul
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone