Cum s-au întrajutorat 150 de ani minerii  de la Roşia Montană din „Fondul pisetal“

„Fondul pisetal“ Abrud-Roşia Montană din Munţii Apuseni este considerată cea mai veche instituţie de întrajutorare a muncitorilor de la minele din Roşia Montană. Scopul principal era asigurarea serviciilor medicale şi tratamente gratuite muncitorilor, atât de la minele statului, cât şi particulare.

Bazele „Fondului pisetal“ Abrud-Roşia Montană au fost puse încă din 1796. Denumirea vine de la  termenul „ piseta”, echivalentul unui ban şi jumătate din preţul unui gram de aur,  ce se schimba la „ Cămara” din Abrud, aşa cum i se spunea Oficiului de schimb al aurului.

Prin statut s-a stabilit ca în fiecare an, 5% din valoarea producţiei de aur a fiecărui membru să fie vărsată în acest Fond de întrajutorare.

Potrivit fostului geolog-şef de la Roşia Montană, Aurel Sîntimbrean, veniturile proveneau din cotizaţiile anuale ale producătorilor de aur din Roşia Montană şi localităţile limitrofe Bucium, Cărpiniş, Corna. Contribuţiile reprezentau 5% din producţia de aur şi din valoarea aurului preschimbat în bani la Oficiul din Abrud. Numărul membrilor cotizanţi era în jur de 1.000. Sumele încasate anual erau folosite pentru plata a 5 medici şi 2 moaşe comunale, pentru ajutoare sociale în caz de nenorociri, dar şi pentru întreţinerea lacurilor din Roşia Montană, a căror apă era indispensabilă  la zdrobirea, separarea şi concentrarea aurului.

Spitalul din Abrud, întreţinut din „Fondul pisetal“

Numărul celor care aveau nevoie de servicii medicale la Roşia Montană şi în comunele învecinate era, în perioada la care facem referire, de ordinul miilor. Asta, dacă luăm în calcul că în mina de stat munceau între 400-500 de oameni, iar în cele particulare alte câteva mii. Numai în Galeriile „Fraţii Faur“ şi „Sfânta Treime“ activau, potrivit lui Aurel Sântimbrean“, în jur de 900 de mineri.

Tot din „Fondul pisetal“ a fost întreţinut de mineri şi Spitalul din Abrud, vital pentru a combate bolile şi a trata accidentele din minele de aur. Desfiinţat după 1867, de autorităţile austro-ungare, spitalul a fost reînfiinţat în 15 septembrie 1919, în cazarma Abrudului. Pentru a înţelege ce a însemnat, ca asistenţă medicală, spitalul din Abrud, în ce priveşte combaterea bolilor,  trebuie să se ţină seama, că în primii ani după Unire, nu exista în jurul oraşului, decât un singur medic de circumscripţie la Câmpeni, pe toată valea Arieşului (de la Arieşeni la Lupşa).

Activitatea „Fondului pisetal“ a încetat după al cel de-al Doilea Război Mondial. Minerii  au avut până în anii 1940, şi o casă de asigurare „ Lădiţă”, şi care acorda  ajutoare băneşti membrilor bolnavi. Potrivit profesorului Ilie Furduiu, cele două instituţii de întrajutorare particulare au strâns un fond respectabil de circa 500.000 florini (2,10 lei =florin) în valuta forte de pe atunci. Suma a fost plasată, în cea mai mare parte, în înscrisuri maghiare de stat, purtătoare de dobânzi. 

Potrivit fostului geolog-şef de la Roşia Montană, ponderea minei de stat, începută în 1846, a fost de 60 la sută, iar a celor private de 40 la sută. De la această dată, se poate vorbi până la naţionalizarea făcută de regimul comunist în 1948, de mineritul particular şi de stat în anticul Alburnus Maior. (Articol scris de NICU NEAG)