Cum erau urmăriţi turiştii străini de Securitate. „Legenda“ folosită pentru a instala microfoane într-o cabană din Transilvania
0Securitatea comunistă dorea să controloze tot ceea ce se întâmpla în România. O atenţie cu totul deosebită era acordată turiştilor străini.
Chiar şi în cea mai neagră perioadă a regimului comunist, România era vizitată de turişti străini. Unii veneau la rude, alţii pur şi simplu doreau să viziteze ţara. Aceştia erau urmăriţi îndeaproape de securişti, care instalau inclusiv sisteme de ascultare în camerele unde erau cazaţi.
Modul de acţiune al securităţii într-un astfel de caz este descris într-un document declasificat de CNSAS şi se referă la o cabană din Transilvania, Popasul Romanilor, utilizată des pentru cazare de turişti străini.
Astfel, pentru realizarea operaţiunii în condiţii de conspirativitate deplină era necesară ocuparea celor nouă camere ale cabanei de la etajele I şi II. În acest scop, circa 18 ofiţeri de Securitate urmau să se cazeze în camerele respective sub pretextul participării la o aşa-zisă „excursie”.
Pentru păstrarea conspirativităţii pe parcursul instalării mijloacelor de ascultare, doi „excursionişti” urmau să stea pe coridor pentru supraveghere.
”Instalaţia electrică în cameră este sub tencuială, culorile şi modelul zugrăvelii sunt uşor de realizat cu rol simplu. Fiecare încăpere are priză cu poziţie bună pentru introducerea mijloacelor speciale. Cabana este deservită de zece persoane şi un responsabil. personalul de serviciu locuieşte în cabană la etajul I, pe un culoar separat. Pentru acoperirea lucrărilor de instalare a mijloacelor speciale ne propunem să folosim următoarea legendă: se va organiza o excursie la drumul roman de pe Meseş şi cazare pentru o noapte la cabană. Este necesar să participe 18 ofiţeri sau mai puţin, însă să putem ocupa toate camerele de la etajul I şi II, existând în total 9 camere”, se precizează într-un referat din 21 iulie 1971, prin care se explicau măsurile ce urmau a fi luate.
Foto: arhiva CNSAS
În continuare, se preciza că, în timp ce se va executa lucrarea în camere, ”câte 2 ofiţeri cu schimbul vor staţiona pe culoar, discutând, pentru a putea observa dacă personalul de serrviciu nu vine pe culoar”.
Într-un alt document, din anul 1969, se susţinea care sunt domeniile de interes în ceea ce priveşte turiştii străini: ”În mod deosebit interesează următoarele probleme: discuţiile pe care le vor purta cetăţenii străini referitor la activitatea acestora pe perioada şederii, legăturile pe care şi le-au creat sai intenţionează să şi le creeze, deplasările pe care le vor face, în ce localităţi şi durata lor”. Turiştii urmau să ocuope trei camere ale unui hotel în care, fusese, de asemenea, instalat sistemul de ascultare de tip ”emisie”.
Foto: arhiva CNSAS
Cercetările realizate de istorici arată că, în 1970, erau deja instalate mijloace de ascultare a convorbirilor în toate hotelurile importante din majoritatea judeţelor ţării, fiind vizate în special cele frecventate de turişti străini. În fiecare hotel important era organizat un mic nucleu de Securitate, condus de un fost ofiţer experienţă, care era ajutat de ghizi, oameni cu educaţie, care cunoşteau limbi străine şi care mai tot timpul se aflau în preajma turiştilor străini.
Încă din anul 1969 s-a trecut la recrutarea tuturor ghizilor O.N.T., iar cei care refuzau ori se dovedeau a fi necorespunzători urmau să fie scoşi imediat din această activitate. Au urmat cameriste, portari, gestionari, ospătari, apoi ghizii din muzee sau mănăstiri.
În ciuda măsurilor fără precedent de spionare a turiştilor străini, organele de contraspionaj nu aveau mari realizări. În timpul unei şedinţe, Nicolae Ceauşescu era nemulţumit de faptul că în anul 1967 nu fusese descoperită nicio reţea de spionaj străină. În 1968, fuseseră depistaţi doar trei străini şi opt români suspecţi de spionaj.