Crimă în Satu Mare. Un bărbat din Alba, înjunghiat mortal după ce a incendiat casa în care locuia agresorul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat cu domiciliul în judeţul Alba a fost înjunghiat în gât de către un alt bărbat, într-o localitate din judeţul Satu Marem iar casa în care stătea a fost incendiată

Crima aavut loc vineri seara, în jurul orei 21.00, în localitatea Vama. Potrivit primelor informaţii, totul s-a întâmplat într-o zona defavorizată din localitate, denumită ”Peluşte”, acolo unde un bărbat, în vârstă de circa 30 de ani l-a ucis pe un alt bărbat, în vârstă de circa 50 de ani.

Agresorul şi-a ucis victima cu un cuţit, aplicându-i o lovitură în zona gâtului. Suspectul a fost reţinut de către poliţişti, iar cazul a fost preluat de către un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare.

Suspectul urmează să fie adus în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile sub aspectul infracţiunii de omor.

În cauză ar fi reţinută şi infracţiunea de distrugere prin incendiere, întrucât imobilul în care locuia agresorul ar fi fost distrus prin incendiere. Potrivit informaţiilor PresaSM, suspectul de crimă este un bărbat, în vârstă de circa 30 de ani.

Victima sa este un bărbat, în vârstă de circa 50 de ani, care avea domiciliul în judeţul Alba. Se pare că ambii indivizi au antecedente penale şi erau mari consumatori de alcool.

Medicii legişti urmează să stabilească cu exactitate cauzele care au dus la decesul bărbatului.

Mai multe pentru tine:
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești