Craterul de la Ocna Mureş s-a stabilizat. Pericolul de surpare a trecut

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Specialiştii au ajuns la concluzia că nu există pericolul ca surparea să se extindă. Cercetarea zonei va fi finalizată în iarnă, iar lucrările de punere în siguranţă vor începe în a doua parte a anului 2012.

Echipa de specialişti care realizează studiul complex privind cauzele producerii alunecării de teren de la Ocna Mureş, în decembrie 2010, au ajuns la primele concluzii. Surparea nu se va extinde şi nu va afecta şi alte zone ale oraşului. Potrivit specialiştilor, formarea craterului din imediata apropiere a centrului localităţii a fost determinată, în primul rând, de dizolvarea unei mari cantităţi de sare de la suprafaţă, de către apele freatice.

Explicaţia ştiinţifică susţine, printre aletele, următoarele: „În câmpul de sonde există valve care au rolul de a elibera presiunea care se acumuleaza în subteran datorită creşterii concentraţiei de sare. Apa dulce care ajunge în zăcământ dizolvă sarea şi îşi măreşte volumul şi densitatea fapt care duce la o creştere a presiunii în subteran. Aceasta presiune acumulată nu a fost detectată în golul aflat sub magazinul Plus iar acest lucru împreună cu dizolvarea tavanului de sare au dus la deznodământul nefericit“.

Concluzii asemnănătoare au fost formulate şi de geologul Florian Zamfirescu de la Universitatea din Bucureşti. „Totul a pornit de la un gol de aer format sub crater, care s-a format printr-o combinaţie de cauze. Este vorba despre evoluţia de-a lungul timpului a exploatării de sare, la care se adaugă incidentele care au avut loc în ultimii doi ani la cele două sonde, în urma cărora s-a infiltrat în sol apă dulce“, a afirmat geologul.

Citiţi mai multe despre cauzele şi efectele dezastrului de la Ocna Mureş vineri dimineaţă în Adevărul.

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”