Contracte în valoare de 17 milioane de lei încheiate pentru proiectul de management al deşeurilor în Alba

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Arhivă

Consiliul Judeţean Alba a încheiat contracte în valoare totală de circa 17 milioane de lei în cadrul proiectului cu finanţare europeană ”Sistem de management integrat al deşeurilor în judeţul Alba”. Proiectul are o valoare totală de 212 milioane lei, fără TVA, şi va fi implementat până la sfârşitul anului 2015.

Proiectul ”Sistem de management integrat al deşeurilor în judeţul Alba” prespune, în primul rând, gestionarea unui număr total de 12 contracte, dintre care şapte sunt contracte de servicii, trei sunt contracte de lucrări, iar două sunt contracte de furnizare. Până în prezent au fost încheiate şi sunt în derulare toate contractele de servicii, unul dintre contractele de lucrări şi a fost demarată procedura de achiziţie publică pentru un contract de furnizare.

Valoarea totală din punct de vedere financiar a celor opt contracte încheiate până acum de Consiliul Judeţean Alba cu firmele care au fost declarate câştigătoare în urma procedurilor de achiziţie se ridică la aproximativ 17 milioane de lei, respectiv 3,9 milioane de euro. Cel mai important contract încheiat se referă la construirea a două staţii de transfer la Tărtăria şi Blaj şi are o valoare de 13 milioane de lei. Alte contracte importante aflate în derulare sunt Supervizarea lucrărilor de construcţii din cadrul proiectului (1,2 milioane de lei), Asistenţă tehnică pentru sprijin managerial în implementarea proiectului (1 milion de lei), Asistenţă tehnică oferită de proiectant pe perioada executării lucrărilor de construire a depozitului de deşeuri Galda de Jos (824.000 lei). 

În perioada următoare vor fi finalizate procedurile de achiţie publică prin licitaţie deschisă şi pentru celelalte două contracte de lucrări: ”Închiderea depozitelor neconforme de deşeuri din mediul urban” cu o valoare estimată de 48.764.220 lei şi ”Construirea centrului de management integrat al deşeurilor (depozit de deşeuri, staţie de sortare, staţie de tratare mecano-biologică) Galda de Jos”, care are o valoare estimată de 104.818.656 lei. În luna august 2014 a fost iniţiată procedura de achiziţie pentru contractul ”Furnizare echipamente pentru colectarea separată a deşeurilor şi unităţi de compostare individuală”, cu o valoare estimată de 10.109.652 lei. 

De asemenea, contractul ”Furnizare echipamente pentru depozitul de deşeuri Galda de Jos”, ce are o valoare estimată de 5.232.655 milioane de lei, va fi lansat pentru licitaţie publică în perioada următoare. Proiectul în ansamblu mai cuprinde şi un contract de lucrări neeligibil din fonduri europene, care va fi finanţat de Consiliul Judeţean Alba. Este vorba despre ”Construirea drumurilor de acces pentru Centrul de management integrat al deşeurilor Galda de Jos şi pentru staţiile de transfer”, pentru care a fost stabilită o valoare estimată de 5.048.898 lei. 

Proiectul ”Sistem de management integrat al deşeurilor în judeţul Alba” este implementat de Consiliul Judeţean până în decembrie 2015. În această perioadă vor fi finalizate toate investiţiile pentru care s-a primit finanţare de la Uniunea Europeană prin Pos Mediu. Valoarea totală a proiectului este de 212.015.115 lei (48.761.526 euro), fără TVA. Scopul principal al investiţiilor ce sunt realizate până la finalul anului 2015 sunt realizarea unui sistem integrat de management al deşeurilor şi programul de investiţii pentru judeţul Alba, care să asigure îndeplinirea obligaţiilor legislative. 

Componentele principale ale proiectului sunt: implementarea colectării separate a deşeurilor municipale şi introducerea compostării individuale în mediul rural; construcţia a 2 staţii de transfer la Blaj (15,000 t/an) şi Tărtăria (33,044 t/an); construcţia unei staţii de sortare la Galda de Jos (43,000 t/an); construcţia unei staţii de tratare mecanico - biologică simplă la Galda de Jos (85,566 t/an); construcţia unui depozit de deşeuri în Galda de Jos (543,000 m3) – prima celulă. Întreaga investiţie de la Galda de Jos este cuprinsă în cadrul unui Centru de management integrat al deşeurilor.De asemenea, prin proiect vor fi închise şi reabilitate ecologic şapte depozite urbane de deşeuri neconforme (în Abrud, Cîmpeni, Blaj, Cugir, Aiud, Ocna Mureş şi Alba Iulia).

Şapte depozite neconforme de deşeuri, închise în Alba cu finanţare europeană

Şase asocieri de firme din ţară şi străinătate vor să construiască centrul de management a deşeurilor din Alba

Mai multe pentru tine:
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani