Compania Albalact, lider pe piaţa naţională a lactatelor, preluată de grupul francez Lactalis

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Albalact, cea mai mare companie cu acţionari români din industria laptelui a fost preluată de grupul francez Lactalis. Valoarea tranzacţiei este de 407 milioane de lei, din care vor fi scăzute datoriile nete ale Albalact.

Contractul a fost semnat miercuri de acţionarii Albalact şi Lactalis, iar acesta va ajunge la Consiliul Concurenţei, urmând ca Lactalis să facă o ofertă publică de preluare a 100% din acţiunile Albalact. “Lactalis a încheiat un contract cu acţionarii vânzători care deţin cumulat 70,3% din capitalul social al Albalact având drept obiectiv dobândirea tuturor acţiunilor deţinute de acţionarii vânzători”, se arată într-un comunicat de presă al companiei din judeţul Alba.

Conform anunţului de pe bursă, francezii ar oferi un preţ per acţiune de 0,45 lei, cu 37% mai mult decât preţul din piaţă de la închiderea de miercuri. Preţul final în cadrul ofertei publice de preluare va fi calculat numai după îndeplinirea condiţiilor precedente cu puţin timp înainte de depunerea ofertei publice de preluare. Capitalizarea producătorului din Alba Iulia este de 216 milioane de lei în prezent.

Acţionarii majoritari ai Albalact sunt Raul Ciurtin, Lorena Ciurtin, Crisware Holding, Croniar Holding şi RC 2. Familia Ciurtin, respectiv Raul şi soţia lui, deţin 41% din acţiuni, prin două firme din Cipru. Astfel, ei ar putea încasa peste 120 milioane lei din această tranzacţie. Albalact este cea mai mare afacere antreprenorială din industria laptelui, care a ajuns în 2014 la un rulaj de peste 100 de milioane de euro şi a detronat grupul francez Danone din poziţia de lider al pieţei. Compania construită de albaiulianul Raul Ciurtin, medic de profesie, a urcat de la afaceri de 2 milioane de euro în 2002 la peste 100 de milioane de euro.

Albalact are un portofoliu de peste 150 de produse, comercializate sub cele cinci brand-uri ale sale: Zuzu, Fulga, Albalact, Rarăul şi Poiana Florilor. Compania deţine 99,01% din acţiunile societăţii Rarăul din Câmpulung Moldovenesc Albalact – Alba Iulia este cea mai mare companie cu capital majoritar românesc din industrie. Înfiinţată în anul 1971 şi transformată în societate comercială pe acţiuni în 1990, Albalact a fost privatizată în 1999. Compania Albalact, cu peste 900 de angajaţi, are acţionariat majoritar românesc şi este listată pe piaţa principală a Bursei de Valori Bucureşti.

Albalact deţine 99,01% din pachetul de acţiuni al societăţii Rarăul Câmpulung Moldovenesc şi mai deţine în proporţie de 100% societatea de logistică Albalact Logistic SRL. Albalact comercializează produse proaspete pasteurizate şi UHT sub brand-urile sale Fulga, Zuzu, Rarăul, Albalact şi Poiana Florilor. Lactalis a mai cumpărat, în 2008, brandul LaDorna de la Jean Valvis. Grupul Lactalis deţine mai multe branduri internaţionale, precum President, Parmalat, Galbani, având 200 de fabrici în 43 de ţări şi 75.000 de angajaţi. Anul trecut, Lactalis a avut o cifră de afaceri de 17 miliarde euro.

Albalact a depăşit Danone şi a devenit lider pe piaţa lactatelor din România

 

Afaceri de peste 100 de milioane de euro pentru compania Albalact în 2014

Mai multe pentru tine:
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă