Combinatul GHCL Upsom Ocna Mureş în faliment cu datorii de 25 de milioane de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul combinat GHCL Upsom SA Ocna Mureş, cel mai mare producător de sodă calcinată din România, a intrat, oficial, în faliment. Decizia a fost luată la sfârşitul lunii noiembrie de Tribunalul Alba.

BodySocietatea din Ocna Mureş este în insolvenţă din noiembrie 2011, dar planul de reorganizare aplicat de administratorul judiciar nu a dat rezultate concrete.

Patru licitaţii fără succes

Platforma industrială din Ocna Mureş a fost scoasă la licitaţie de patru ori până în prezent, dar nimeni nu s-a arătat interesat să o cumpere. Motivul principal este preţul solicitat de administratorul judiciar, Casa de Insolvenţă Transilvania. La primele două licitaţii din luna septembrie s-a cerut suma de 14,7 milioane de euro, iar la alte două proceduri de vânzare organizate în noiembrie preţul a scăzut la 11 milioane de euro. Pe lângă platforma industrială au mai fost oferite spre vânzare stadionul din Ocna Mureş, un apartament, un dispensar, funicularul şi un teren. Singurele bunuri vândute până în prezent sunt cantina şi un teren vândute pentru aproximativ 50.000 de euro.

GHCL Upsom are datorii de aproximativ 25 de milioane de euro. Este din acest punct de vedere societatea în faliment cu cea mai mare valoare a datoriilor din Alba şi printre cele mai mari din ţară. Principalul creditor este compania Romgaz, care s-a înscris la masa credală cu suma de 14 milioane de euro. Restul datoriilor sunt la bănci, alte societăţi comerciale şi la bugetul de stat. Combinatul din Ocna Mureş s-a închis în februarie 2010, după ce Romgaz a sistat furnizarea gazului metan pe motiv de neplată a datoriilor. 900 de oameni au ajuns în şomaj, într-un oraş monoindustrial care depindea în mare măsură de această societate. Upsom a funcţionat în continuare în 2011 cu 70 de angajaţi, iar în 2012 cu 30 de angajaţi, care se ocupă cu paza platformei industriale.

Tăiat la fier vechi

Combinatul este în proprietatea grupului indian GHCL (Gujarat Heavy Chemicals Ltd.), care deţine 95,67% din actiuni prin compania Indian England N.V. Amsterdam NLD. Indienii au cumpărat fabrica în 2005 de la compania Bega Timişoara, deţinută de fraţii Marius şi Valentin Cristescu pentru 19,5 milioane de dolari. Indienii vroiau ca prin intermediul Upsom să intre pe piaţa din Uniunea Europeană. Cu toate că au majorat capitalul social cu alte 15 milioane de dolari, pe fondul crizei din anul 2009, Upsom nu a mai putut plăti datoriile şi s-a închis.

Pentru primărie, închiderea Upsom înseamnă mai puţin cu 400.000 de lei pe an venituri la bugetul local. „Închiderea combinatului înseamnă în afară de bani din taxe şi impozite pierderea locurilor de muncă, lucru mult mai important. Acum, după ce s-a pronunţat falimentul, probabil se va tăia la fier vechi ce se poate tăia. Va rămâne nerezolvată bomba ecologică care există acolo. O parte din hale pot fi vândute separat, chiar există oferte de la cumpărători. Primăria este interesată să cumpere stadionul, da nu la preţul cerut acum, de 95.000 de euro”, a declarat primarul Silviu Vinţeler.

Mai multe pentru tine:
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța