Combinat în Apuseni pentru prelucrarea concentratului de cupru. Discuţii pentru o asociere între Cupru Min şi o companie din Turcia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un combinat pentru prelucrarea concentratului de cupru ar putea fi construit în zona Munţilor Apuseni, de către Cupru Min în asociere cu o companie străină.

onstrucţia unui combinat în zona respectivă ar fi justificată în condiţiile în care Cupru Min desfăşoară cea mai amplă exploatare de zăcământ de cupru din România, la Roşia Poieni, unde deţine o carieră uriaşă şi o uzină de prelucrare primară a zăcământului.

Dacă investiţia se va materializa ar fi prima de acest gen, la 29 de ani de la căderea comunismului în România. Potrivit informaţiilor profit.ro, conducerea societăţii desfăşoară în prezent o analiză amănunţită, iar, în măsura în care va considera eficientă investiţia, va iniţia demersurile pentru obţinerea aprobărilor şi avizelor. O companie turcă ar fi interesată de o asociere cu Cupru Min, care să vizeze şi Moldomin, pentru construirea unui combinat. Cupru Min şi Moldomin deţin peste 90% din rezervele de cupru ale României, circa 60% fiind în posesia Cupru Min. În prezent, doar Cupru Min produce, limitat, minereu brut.

Cupru Min are în derulare, până în luna octombrie, un contract pe doi ani (2017-2019) cu o firmă chineză, din Hong Kong, căreia îi livrează concentrat de cupru. Conducerea Ministerului Economiei, acţionarul Cupru Min şi Moldomin, a anunţat că nu va prelungi contractul. Plasarea combinatului în zona Munţilor Apuseni ar fi justificată de faptul că acolo Cupru Min exploatează cel mai mare zăcământ de cupru din România, la Roşia Poieni.

În ultimii 10 ani s-a încercat de două ori privatizarea Cupru Min, tentativele eşuând de fiecare dată. Programul de guvernare al actualului Guvern prevede menţinerea companiei în proprietatea statului. Ambele societăţi, Cupru Min şi Moldomin, sunt controlate de statul român prin intermediul Ministerului Economiei. Discuţiile dintre reprezentanţii ministerului şi compania turcă sunt în fază preliminară.

Datele fiananciare ale Cupru Min SA, din anul 2018, relevă o creştere a cifrei de afaceri faţă de anul 2017 cu circa 45%. Astfel, afacerile nete ale companiei miniere cu sediul în Abrud au crescut spectaculos de la 149,9 milioane de lei (32 milioane de euro) în 2017, la 217,5 milioane de lei (46 milioane de euro) în 2018. Veniturile totale ale companiei în 2018 au fost de 250,9 milioane de lei, în creştere cu aproape 68 de milioane de lei faţă de anul anterior. Profitul net al societăţii a înregistrat, însă, o scădere cu aproximativ 8%, de la 5,6 milioane de lei în 2017, la 5,07 milioane de lei la 31 decembrie 2018. Motivul poate fi reprezentat de suma mai mare investită de companie în retehnologizare. 

Bilanţul contabil mai arată o scădere accentuată a datoriilor Cupru Min SA, de la 34,5 milioane de lei, la 20,6 milioane de lei. Valoarea materiilor prime şi a materialelor aflate pe stoc a crescut de la 49 de milioane de lei, la 58,8 milioane de lei. Cupru Min SA avea la finalul anului trecut un număr de 561 de angajaţi. Compania este unicul producător din România care are ca obiect principal de activitate extracţia de minereuri neferoase, prepararea minereurilor cuprifere şi valorificarea concentratului cupros şi a metalelor preţioase. Explotarea minieră din Apuseni a încheiat în 2017 un contract cu compania chineză Merlion Resources pentru vânzarea a 80.000 de tone de concentrat de cupru pe o perioadă de doi ani. Cupru Min exploatează zăcământul de la Roşia Poieni, unde se află 60% din rezervele de cupru ale României.

Citiţi şi:

 

Eleva exclusă de la Bacalaureat după ce i-a sunat telefonul a învins definitiv Inspectoratul Şcolar. Tânăra s-a înscris la noua sesiune a examenului

 

„Curechiu umplut“ şi „peşte cu maionez“. Meniu din 1907 pentru o masă organizată în onoarea ofiţerilor români din Transilvania

 

FOTO Acţiune de căutare a rămăşiţelor unui partizan ucis de Securitate în Apuseni, încheiată fără rezultat. Care ar fi motivele nereuşitei arheologilor

Mai multe pentru tine:
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cât au cheltuit doi români în vacanța din Sri Lanka. Au petrecut 18 zile de vis: „Am vrut o țară cu de toate și fix asta am primit”
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Locul istoric din România care l-a dezamăgit cumplit pe Dan Negru. Imaginile au stârnit revoltă: „Gropi, cabluri dezafectate, gunoaie”
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate