Colecţie de bancnote din Rusia imperială expuse la Muzeul Unirii din Alba Iulia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Exponatul lunii ianuarie la Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia este o inedită colecţie de bancnote din timpul Revoluţiei ruse. Cele aproape 30 de piese vor reaminti finalul zbuciumat al Rusiei imperiale, cu ultimele sale emisiuni monetare.

Primul exponat al anului 2014 de la Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia va fi prezentat marţi, 14 ianuarie, la ora 11.00. Colecţia aparţine lui Elie Bufnea, un ofiţer român implicat în organizarea unui corp de voluntari ardeleni, dintre prizonierii din Rusia, în Primul Război Mondial.

Reprezentanţii Muzeului Naţional al Unirii au menţionat că această colecţie este extrem de valoroasă, deoarece dezmembrarea politică din timpul conflictelor dintre cele două armate – cea a albilor, susţinători ai ţarului şi Armata Roşie a bolşevicilor – a făcut ca în teritoriul ocupat de fiecare să fie emise serii noi de bani, în fond aceeaşi rublă rusească.

Tocmai din acest motiv, printre bancnote se găsesc banii oraşului Odessa, ai lui Kerenski ori Kolceak, ai atamanilor Dutov şi Semenov, ai comandantului căii ferate din Manciuria sau banii bolşevici ai Republicii Federative Sovietice Ruse. Evenimentul este organizat de Consiliul Judeţean Alba, Primăria Municipiului Alba Iulia şi Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia.

Citiţi şi:

Dosarul de corupţie al angajaţilor de la Jandarmerie declinat la Tribunalul Alba de instanţa militară din Bucureşti

Fostul comandant al Jandarmeriei Alba şi 36 de cadre militare, trimişi în judecată de DNA pentru fapte de corupţie

Scandalurile dosarului de corupţie de la Jandarmeria Alba: de la şantajul concubinei la plângerea penală împotriva procurorului DNA

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Scene hilare în apropierea Parlamentului European. Cum a coborât un bărbat de la etajul trei pe balcoanele unui imobil din Bruxelles: „M-am apucat să îl filmez ...”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
În spatele ușilor închise de la palat, când nimeni n-o vedea, Kate „a plâns în hohote”. S-a întâmplat totul chiar înainte de-a apărea în public!