Client bătut de vânzătorul unui magazin din Alba Mall pentru că „ocupa spațiul degeaba”

0
Publicat:

Un angajat al unui magazin din Alba Mall a fost condamnat la închisoare cu amânarea aplicării pedepsei după ce a agresat un client care nu ar fi dorit să părăsească magazinul.

Clientul a fost lovit cu un băț de lemn de către vânzător FOTO Adevărul

Infracțiunea de purtare abuzivă a avut loc în 31 mai 2021. În 14 decembrie 2022, Judecătoria Alba Iulia a pronunțat hotărârea de condamnare.

Potrivit dosarului, în data menționată, în timp ce se afla în incinta magazinului, în exercitarea atribuţiilor de serviciu în calitate de vânzător, pe fondul unor discuţii în contradictoriu cu victima, bărbatul (G. R. I.) a lovit-o cu capul în zona feţei şi cu un obiect din lemn în zona antebraţului mâinii stângi, provocându-i leziuni pentru a căror vindecare au fost necesare 3-4 zile de îngrijiri medicale.

Victima a declarat că se afla în magazin împreună cu alte două persoane și au fost abordaţi de către inculpat, care i-a întrebat dacă îi poate ajuta cu ceva.

Întrucât aceştia au răspuns că încearcă să se decidă în privinţa achiziţionării unui acvariu pentru peşti, însă în acel moment nu au nevoie de ajutor, inculpatul a devenit agitat, spunându-le că se află în magazin de aproximativ o jumătate de oră şi ar fi cazul să se hotărască deoarece, la acel moment, aveau voie în interior doar 8 persoane, iar grupul «ocupa spaţiul degeaba». Deranjat de faptul că persoana vătămată i-ar fi spus inculpatului că în magazin se află doar el împreună cu alte două persoane şi nu se impune să iasă afară din motivul invocat şi nici nu există un motiv pentru a-i da afară, inculpatul s-a dus după tejgheaua magazinului, de unde s-a întors cu un obiect lung din lemn şi s-a apropiat de persoana vătămată”, se menționează în hotărâre.

Agresiunea, înregistrată de camerele de supraveghere

Clientul a fost lovit cu capul în zona feţei, iar apoi, în timp ce se retrăgea pentru a scăpa, a fost lovit o singură dată cu obiectul din lemn în zona bicepsului mâinii stângi. Agresorul a recunoscut acuzaţia așa cum a fost reţinută în actul de sesizare.

Din imaginile înregistrate de camera de supraveghere a sistemului video reiese că la un moment dat vânzătorul a luat un obiect alungit din lemn de pe podeaua din spatele tejghelei şi s-a îndreptat spre un grup de trei persoane care se afla în incinta magazinului.

În momentul în care inculpatul a ajuns lângă grupul de trei persoane, a lovit-o pe una dintre acestea, îmbrăcată cu un tricou de culoare închisă, cu capul în zona feţei. Ulterior, acesta a lovit aceeaşi persoană cu obiectul din lemn în zona antebraţului mâinii drepte.

Instanţa apreciază că stabilirea unei pedepse cu închisoarea a cărei aplicare să fie amânată reprezintă un avertisment necesar şi totodată suficient de puternic pentru îndreptarea comportamentului social al inculpatului, care poate fi reintegrat social şi reeducat şi fără condamnarea la o pedeapsă fără izolare în regim de detenție”, se mai precizează în documentul citat.

Astfel, vânzătorul a fost condamnat la un an de închisoare cu amânarea aplicării pedepsei pe un termen de doi ani. Acesta a mai fost obligat să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 30 de zile lucrătoare.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO