Ciserom Sebeş a câştigat titlul de „Cel mai promiţător brand românesc“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Constantin Ispir a primit premiul pentru Ciserom SA

Compania Ciserom SA Sebeş, unul dintre cei mai importanţi jucători de pe piaţa naţională a ciorapilor, a obţinut titlul de „Cel mai promiţător brand românesc“, la a doua ediţie a competiţiei adresată brandurilor din România.

Premiul este rezultatul selecţiei organizate de compania de consultanţă de brand şi design Seed Consultants, partener exclusiv în România al Landor Associates, cea mai mare agenţie de branding din lume. Ca rezultat al câştigării competiţiei, Ciserom va benefica de implementarea unui program integral de rebranding, menit sa-l dezvolte pe cel existent şi să-l aduca la rangul de brand internaţional, în valoare de aproximativ 30.000 de euro.

„Obiectivul acestui program este printre altele acela de a creşte notorietatea industriei romăneşti de consultanţă de brand şi a rolului semnificativ pe care branding-ul îl are în succesul oricărei afaceri. Pe de altă parte scopul este acela de a susţine dezvoltarea brandurilor romăneşti de valoare“, se afirmă într-un comunicat de presă al companiei Ciserom SA.

Cifră de afaceri în creştere

Producătorul de ciorapi Ciserom Sebeş a încheiat anul 2011 cu o cifră de afaceri de 4,2 milioane euro, în creştere cu 12% faţă de anul anterior. Capacitatea lunară de producţie a fabricii din Sebeş este de 600.000 de perechi de ciorapi. Numărul de angajaţi ai companiei a ajuns în prezent la 306 persoane.

„Câştigarea acestui premiu înseamnă pentru Ciserom o confirmare a convingerii că drumul pe care aceasta firmă l-a ales, deşi deosebit de anevoios şi de-a lungul căruia au fost făcute numeroase sacrificii, este singura variantă viabilă dacă ţelul este acela de a-şi impune produsele atât pe piaţa autohtonă cât şi pe cea externă“, a afirmat directorul societăţii, Constantin Ispir.

Ciorapii Ciserom sunt vânduţi şi în marile reţele de hypermarket-uri Metro Cash&Carry, Carrefour, Real, Selgros Cash & Carry şi Cora.

Mai multe pentru tine:
Sora tânărului mort într-un tragic accident de circulație la Mamaia acuză magistrații că l-au lăsat în libertate pe șoferul ucigaș. „Aceasta nu este dreptate”
Ce spune cu adevărat ziua ta de naștere despre tine, potrivit științei
Prințesa neglijată din Dubai s-a logodit cu un rapper celebru, după ce i-a cerut soțului divorțul pe Instagram
Homosexualitatea și desfrâul din Biserica Română. Schimb de mesaje halucinant între un preot protosinghel și un tânăr + filmări în care bea vodcă și dansează pe manele. Dans din buric și în lăcașul sfânt: „Așa, iubirea mea” VIDEO
Horoscop bilunar 29 august – 11 septembrie 2025. Cum ne influențează Soarele în Fecioară și Luna Plină în Pești
Sindicaliștii din educație anunță proteste masive în prima zi de școală: „Nu suntem în stradă pentru salarii mai mari, ci pentru condiții mai bune”
Muncitor străin, bătut cu parul până la comă de un român din Cluj. Incidentul a avut loc în aceeași zi cu cel din Capitală
Horoscop septembrie 2025. Fecioarele au noroc pe toate planurile, iar Vărsătorii schimbă locul de muncă și încep o nouă relație de dragoste
Mihaela Rădulescu, prima vizită în România după moartea lui Felix. Alături de cine a fost surprinsă și ce detaliu a atras atenția tuturor
Theo Rose a dat din casă! Ce face Anghel Damian când rămâne singur cu băiețelul lor, Sasha Ioan? Câți copii își mai doresc cei doi?! „Parcă tot un băiețel…”
Fenomenul jineteras: Sexul în Cuba lui Fidel Castro