Cine este liderul grupării de proxeneţi anihilate în Alba: afaceri imobiliare la Cluj, maşini de lux şi destinaţii exotice

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tânărul din Blaj afişează o viaţă de lux. Foto: facebook/Cristian Boitor

Liderul grupării de proxenţi anihilate de BCCO şi DIICOT Alba Iulia se numeşte Cristian Boitor, are 35 de ani şi locuieşte în Blaj. Tânărul are afaceri imobiliare în Cluj-Napoca şi circulă cu maşini scumpe şi în locuri exotice din Europa.

Cristian Boitor a fost adus vineri la sediul DIICOT Alba Iulia, fiind considerat liderul grupării de proxeneţi şi traficanţi de persoane. Activitatea grupării ar fi început în anul 2001 şi s-ar fi derulat până în prezent. Banii obţinuţi de pe urma exploatării prin prostituţie a 32 de tinere în ţări din vestul Europei erau investiţi în afaceri imobiliare. 

”Din cercetările efectuate până în prezent a rezultat că sumele de bani obţinute, prin aceste procese de spălare bani, se ridică la 2.395.988 de lei şi 183.758 de euro”, se afirmă într-un comunicat de presă al BCCO Alba Iulia. 

Bărbatul din Blaj afişează pe reţelele de socializare o viaţă de lux: maşini de zeci de mii de euro (Porsche şi Mercedes) şi destinaţii turistice exotice. De asemenea, Cristian Boitor se laudă şi cu investiţiile în domeniul imobiliar. În prezent, în colaborare cu alte două persoane (Paul Buna şi Prigoană Adrian), inculpatul din Blaj derulează o investiţie în trei blocuri de şase etaje în Cluj-Napoca, în zona cartierului Gheorgheni. Două dintre blocuri au fost finalizate, iar al treilea ar urma să fie gata în 2017.

Maşinile din parcarea bărbatului acuzat de proxenetism. Foto: facebook/Cristian Boitor

Presa locală din Cluj scrie că terenul pe care sunt construite blocurile ar aparţine senatorului PNL Alin Tişe, iar locuitorii zonei respective nu a fi fost de acord cu ridicarea imobilelor într-o zonă de case. Investiţia este derulată prin firma Danion Construcţii SRL Cel mai probabil, percheziţiile derulate de poliţişti şi procurori în Cluj au vizat această firmă şi persoanele implicate în activitatea acesteia.

Cristian Boitor a fost adus cu mascaţii la audieri. Foto: Dorin Ţimonea

Potrivit anchetatorilor, gruparea era formată din 25 de persoane. În cursul zilei de vineri au fost efectuate 21 de percheziţii domiciliare în zona municipiului Blaj din judeţul Alba şi în judeţul Cluj, iar poliţişti din Germania au

realizat 5 percheziţii în locaţii din zona Augsburg. Suspecţii sunt bănuiţi de constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de persoane, proxenetism internaţional şi spălare de bani. În Germania se află, în prezent, fratele inculpatului Cristian Boitor, care a fost vizat, de asemene, de percheziţii.

”În fapt, din cercetări a reieşit că, începând cu anul 2001, membrii grupării infracţionale ar fi racolat tinere, cu o situaţie materială precară, pe care le-ar fi obligat să practice prostituţia în ţări precum Italia, Germania, Austria şi Belgia. În timp, activitatea infracţională a grupării s-a mutat, în principal în Germania, zona Ausburg.

Multe dintre fetele exploatate au devenit, în timp, dependente emoţional de proxeneţi, fiind într-o perpetuă stare de temere faţă de aceştia şi rămânând sub controlul lor perioade îndelungate de timp, membrii grupării recurgând la constrângerea fizică şi emoţională. În ultimii ani, liderul grupării ar fi efectuat investiţii în afaceri imobiliare, banii proveniţi din trafic de persoane şi proxenetism internaţional fiind introduşi într-o afacere aparent legală, se afirmă într-un comunicat de presă al BCCO Alba Iulia. Cei 25 de membri ai grupării infracţionale precum şi 25 de martori au fost conduşi la sediul DIICOT Alba, pentru audieri şi dispunerea măsurilor legale. (Foto dreapta: unul dintre blocurile despre care anchetatorii susţin că ar fi fost construite şi cu bani din activitatea de proxenetism. Sursa: facebook/Cristian Boitor)

Citiţi şi:

 

Grupare de proxeneţi care exploata prin prostituţie 32 de tinere în străinătate, anihilată de BCCO şi DIICOT Alba Iulia

Criminalul prostituatei Mira, ucisă într-un apartament din Alba Iulia, încă 30 de zile de arest preventiv

 

Ţepele dinamovistului Cristi Borcea cu afacerile cu mezeluri şi GPL din Alba. Cum a scăpat de o firmă prin „metoda boschetarul“

Mai multe pentru tine:
Cele 5 zodii care vor renaște după Crăciun. Au karma de partea lor și îsi schimbă destinul
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Frumoasă ca o zână. Prințesa Charlene de Monaco a strălucit la Balul de Crăciun cu o rochie "recomandată" de Kate
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”