Chiaburi de la începuturile regimului comunist din România, într-un raport CIA. Motivele pentru care au fost pedepsiți ca „sabotori“
0În anii '50, spionii americani urmăreau cu atenție evoluția din România, care tocmai intrase în sfera de influență a Rusiei. Periodic, la centrul CIA din Washington erau transmise informări în legătură cu situația economică și politică.
Într-un document declasificat de către instituția americană, cu referire la perioada decembrie 1951-august 1952, se face referire la numele unor „chiaburi” din județul Alba
Potrivit documentului desecretizat, Iondin Pienaru din Alba Iulia, Ștefan Repede din Mihalț și Nichifor Petrașcu din Ciugud au fost considerați sabotori de autoritățile comuniste, iar acest lucru a ajuns în raportul agenților de informații.
Cei doi au fost acuzați că au sabotat utilajele de treierat și recoltat prin subtilizarea unor piese vitale și au fost condamnați imediat. Nichifor Petrașcu a fost condamnat pentru că nu a reușit să repare un utilaj agricol.
Concluzia raportului realizat de agenții americani citează de fapt, la final, poziția autorităților: pentru a pune capăt activității chiaburilor, aceștia trebuie pedepsiți aspru.
În ciuda pedepselor, chiaburii continuau să sfideze măsurile stabilite de stat, iar consiliile populare considerau că lichidarea acestei clase este foarte importantă pentru „consolidarea unei națiuni socialiste”.
Chiabur era un termen prin care, în perioada comunistă, era desemnat un țăran bogat care aparține burgheziei satelor, posedă mai mult pământ decât poate lucra singur, dispune de importante mijloace de producție și folosește muncă salariată.
Termenul a fost introdus în România, în mod oficial, prin „Rezoluția Ședinței Plenare a C.C. al P.M.R. din 3-5 martie 1949”, fiind inspirat din noțiunea de culac, impusă în Uniunea Sovietică.
În propaganda comunistă, chiaburii erau acuzați că „speculează sărăcimea și că strâng averi prin numeroase mijloace de exploatare, pe seama țărănimii muncitoare”.
În rezoluția Plenarei Comitetul Central al PMR din 3-5 martie 1949, ce prevedea transformarea socialistă a agriculturii române, se prevedea că „politica față de țărănime trebuie sa fie clară: ne sprijinim pe țărănimea săracă, strângem alianța cu țărănimea mijlocașă și ducem lupta neîntreruptă împotriva chiaburimii”.
Conform datelor statistice, la începutul campaniei de colectivizare a agriculturii, 5,5% din gospodăriile țărănești erau „chiaburești”.