Centrul de Dializă Alba, unde 15 persoane s-au infectat cu coronavirus, a contestat în justiţie amenda de la DSP

0
Publicat:
Ultima actualizare:
La centrul de Dializă s-au îmbolnăvit cadre medicale şi pacienţi

Societatea care administrează Centrul de Dializă Alba, unde s-au îmbolnăvit de COVID-19 un număr de 15 persoane, cadre medicale şi pacienţi, a contestat amenda primită de la DSP Alba.

Centrul de Dializă Alba a fost amendat în urmă cu circa o săptămână cu suma de 30.000 de lei. Joi, 16 aprilie, societatea care administrează centrul a depus la Judecătoria Alba Iulia o cerere de anulare a procesului verbal de contravenţie încheiat de inspectorii DSP Alba.

 ”După finalizarea verificărilor efectuate de inspectorii sanitari din cadrul DSP Alba la Centrul de dializa - SC Nefromed Dialysis Centers SRL din Alba Iulia, s-a constatat că nu au fost respectate în totalitate recomandările DSP Alba transmise în data de 27.03.2020.

Pentru aceasta neconformităţi a fost sancţionată unitatea cu amendă contravenţională în valoare de 30.000 lei conform prevederilor HG 857/2011, art.30 lit.h. Au fost transmise recomandari de către medicii epidemiologi din cadrul DSP Alba pentru creşterea nivelului de protecţie a personalului medical si a pacienţilor dializaţi”, a transmis directorul DSP Alba, Alexandru Sinea.

Cele 15 persoane testate pozitiv sunt un medic, două asistente şi pacienţi sau rude ale acestora. Toţi cei depistaţi pozitiv împreună cu contacţii direcţi au fost izolaţi conform procedurilor. 

Citiţi şi:

 

Mega-licitaţia de 13 milioane de euro privind concesionarea celui mai mare centru de gestionare a deşeurilor din Transilvania, la a treia încercare

 

Un tânăr a jefuit o sală de jocuri ruşinat că îl vor certa părinţii după ce a pierdut banii la „păcănele“. Ce pedeapsă a primit

 

Aproape 790.000 de contracte de muncă sunt suspendate în România. Care sunt zonele cu cei mai mulţi angajaţi în şomaj tehnic

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare