Cele mai grave accidente rutiere din 2017. Tragediile care s-au soldat cu aproape 2.000 de morţi şi multe mii de răniţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Accidentul de la Viişoara s-a soldat cu cinci morţi. Maşina a fost lovită în plin de un tren

România este, potrivit statisticilor, pe locul doi în Uniunea Europeană, după Bulgaria, în ceea ce priveşte numărul de decese în accidente rutiere raportat la 1 milion de locuitori. Anual, în România, mor circa 2.000 de persoane în accidente, iar multe alte mii sunt rănite.

În ţara noastră mor circa 95 - 97 de persoane la un million de locuitori. Media europeană este de 50 de decese. Anul 2017 nu a fost în niciun fel diferit pentru România din acest punct de vedere. 

Cele mai grave trei accidente rutiere s-au soldat, fiecare, cu câte cinci morţi. Primul a avut loc în 24 aprilie pe DN65, lângă Pădurea Saru, judeţul Olt, autorităţile activând Planul Roşu de intervenţie. Cinci persoane, între care doi copii, au murit şi o alta a fost rănită în urma accidentului în care au fost implicate două automobile şi un autotren. O întreagă familie, mama, tata şi doi copilaşi de trei şi şapte ani, au pierit după ce maşina în care se aflau a fost lovită frontal de un tir. Un alt bărbat antrenor emerit de tenis de masă, a avut ghinionul să se afle chiar în acel moment pe acelaşi sens al drumului morţii.

Accidentul din Pădurea Saru, Cini persoane au decedati

Al doilea accident cu cinci morţi a avut loc în 1 iunie 2017. Patru fraţi şi vărul lor au murit în accidentul produs în halta Viişoara de la intrarea în municipiul Bistriţa, după ce maşina în care se aflau a fost lovită de un tren Regio care circula pe relaţia Bistriţa - Sărmăţel. Tânăra aflată la volanul maşinii nu s-a asigurat la trecerea peste calea ferată, iar aşina a fost târâtă aproximativ 200 metri. La 1 noiembrie, cinci tineri cu vârste între 15 şi 26 de ani au murit şi alte trei au fost rănite, pe DN 17, în localitatea Ilişeşti, judeţul Suceava, într-un accident urmat de incendiu. Au fost implicate două autoturisme şi un camion. În urma impactului, unul dintre autoturisme a luat foc şi a ars în totalitate, iar în interior pompierii au găsit cinci persoane carbonizate. Din celelalte două vehicule au fost trei persoane rănite.

Accidentul de la Ilişeşti s-a soldat tot cu cinci victime

În 17 aprilie patru tineri au murit într-un accident produs pe DN 17C, în localitatea Telciu din judeţul Bistriţa-Năsăud, maşina în care se aflau izbindu-se violent de un stâlp de electricitate. Patru persoane, între care un copil de cinci ani, au murit într-un accident rutier petrecut pe DN 19 în data de 3 iulie, la ieşirea din oraşul Livada spre Negreşti Oaş, în judeţul Satu Mare. Toţi cei patru se aflau într-o maşină ce s-a lovit frontal de o maşină de teren, ambele autoturisme ajungând într-un şanţ. În 2 octombrie patru persoane au murit şi una a fost grav rănită, într-un accident produs la intrarea în localitatea Radovan, judeţul Dolj, după ce maşina în care se aflau a intrat într-un cap de pod. În aceeaşi lună, în 14 octombrie, a avut loc un accident auto cu opt victime, dintre care patru decedate şi patru rănite, pe DN2 E la Cornu Luncii, judeţul Suceava, fiind implicate două autoturisme. ISU Suceava a activat planul roşu de intervenţie. Tot patru persoane au murit, iar alte trei au fost rănite, într-un accident rutier petrecut în 16 decembrie, pe DN 11 Braşov - Târgu-Secuiesc, la intrarea în localitatea braşoveană Hărman, în care au fost implicate patru autoturisme.

Camionul militar prăbuşit în 29 iunie, în prăpastie, scos cu ajutorul unor macarale

În 29 iunie 2017, un autocamion cu 13 militari din cadrul Batalionului 30 Vânători de Munte, ultimul dintr-o coloană de patru vehicule militare care se deplasa dinspre Cincu spre Câmpulung, s-a răsturnat într-o prăpastie din localitatea Dâmbovicioara, judeţul Argeş. Trei militari au murit, ceilalţi fiind răniţi. Cei trei militari care au murit în accident - plutonierul-major Mihai Ionuţ Toma, caporalul clasa a III-a George-Emilian Catană şi caporalul clasa a III-a Petre Cristian Toader - au fost înaintaţi în gradul de sublocotenent post-mortem, prin ordin al ministrului Apărării Naţionale. În aceeaşi zi, trei persoane au murit într-un accident rutier produs pe DN 13A, la ieşirea din localitatea Căpâlniţa, judeţul Harghita. Autoturismul condus de un bărbat de 46 ani a intrat în depăşirea unei coloane de autovehicule, a pierdut controlul volanului, a părăsit carosabilul şi s-a izbit violent de un copac. În urma impactului, au murit pe loc şoferul autoturismului şi fiul său de 16 ani, aflat pe bancheta din spate, iar femeia de 41 de ani, de pe scaunul din dreapta şoferului, a decedat la spital.

Accidentul din pasul Mesteacăn

Un veritabil carnagiu a avut loc în luna august. 15 persoane au decedat în cinci accidente rutiere. Primele a avut loc în 2 august: trei persoane, printre care şi un copil, au murit pe DE 58, în Pasul Mesteacăn, judeţul Mureş, după ce maşina în care se aflau s-a izbit violent de un camion care circula din sens opus. Alţi doi adulţi şi un alt copil au fost răniţi. În aceeaşi zi, trei persoane au murit, iar alte trei, între care şi un copil, au fost rănite într-un accident produs pe DN 73A, la 12 km de Râşnov spre Pârâul Rece. În 7 august, tot trei persoane au murit într-un accident rutier produs pe DN7 (Valea Oltului), la Câineni, între o autoutilitară şi un TIR, iar în 14 august alţi trei oameni, între care un copil, au murit după ce microbuzul în care se aflau nouă persoane a căzut în râul Dâmboviţa. Accidentul s-a petrecut la intersecţia Splaiului Dudescu cu Şoseaua de Centură, la ora 4.00 dimineaţa. Ultimul accident grav s-a produs în 22 august, când trei persoane au decedat într-un accident rutier, în localitatea Sineşti, Ialomiţa, în care au fost implicate două autoturisme şi un TIR.

În 28 septembrie a avut loc un alt accident grav, soldat cu trei morţi şi 10 răniţi, pe DJ 222, la Medgidia, în judeţul Constanţa, fiind implicate un autoturism şi un autobuz cu persoane. În data de 30 noiembrie, alte trei persoane au murit şi două au fost grav rănite, într-un accident produs pe DN 79 Arad-Oradea, în apropiere de localitatea Şimand. Un şofer în vârstă de 19 ani a vrut să depăşească o coloană de autovehicule şi a intrat în coliziune frontală cu un autotren ce venea din sens opus.

Accidentul de la Vadul Izei. 17 pasageri în autocar au fost răniţi

Tragediile rutiere cu doi morţi sau mai puţin sunt atât de comune, încât au devenit o realitate crudă pe şoselele din România. Tot anul trecut au avut loc şi câteva accidente cu mulţi răniţi, printre care, din păcate, şi copii. Opt persoane au fost rănite în 9 ianuarie într-un accident de circulaţie care a avut loc pe drumul judeţean dintre localităţile Vâlcelele Bune şi Bretea Română, judeţul Hunedoara, după ce microbuzul în care călătoreau a ajuns în şanţ din cauză că şoferul nu a adaptat viteza la condiţiile de carosabil acoperit cu zăpadă. Un accident rutier soldat cu 16 răniţi, dintre care cinci grav, a avut loc în 3 februarie pe DN 1C Cluj-Napoca - Gherla, în zona localităţii clujene Răscruci. Un microbuz a intrat în coliziune cu un tir ce venea din sens opus, în momentul în care acesta din urmă vira pe o stradă laterală. Un microbuz care transporta 18 elevi la un liceu din Deva s-a răsturnat în 20 martie în localitatea Cristur, pe şoseaua care face legătura între municipiile Deva şi Hunedoara. Nouă dintre aceştia au fost transportaţi la spitalele din Deva şi Hunedoara pentru investigaţii medicale.

În 20 mai, nouă persoane, între care cinci copii, au fost rănite într-un accident de circulaţie pe DN 66, în zona localităţii Merişor, din judeţul Hunedoara. Şoferul unui autoturism a pierdut controlul volanului şi a intrat pe contrasens, lovindu-se frontal de o altă maşină care venea din sens opus şi în care se aflau doi adulţi şi cinci copii. În 16 noiembrie, un număr de 12 persoane au fost rănite într-un accident produs la Răducăneni, judeţul Iaşi, în urma ciocnirii dintre un TIR şi un microbuz.  În 27 noiembrie, în localitatea Vadul Izei din judeţul Maramureş, a avut loc un nou eveniment rutier soldat cu 17 răniţi, dintre care doi grav. Un autobuz cu aproximativ 50 de pasageri a intrat în coliziune cu un autocamion. În toate situaţiile cu mulţi răniţi a fost activat Planul Roşu de Intervenţie.

Citiţi şi:

Ancheta din poartă-n poartă impusă de Maria Tereza pe domeniul Zlatnei în urmă cu 250 de ani. Cum încercau românii să scape de birurile asupritorilor

Dosar de corupţie trimis în judecată de DNA la Tribunalul Alba. Inculpaţii sunt un fost director al OJFIR, un medic veterinar şi un proprietar de ovine

FOTO Cum va arăta zona cu Monumentul Marii Uniri de la Alba Iulia pentru care se vor cheltui 4 milioane de euro

Închisoare cu suspendare şi daune de 50.000 de euro pentru un accident fatal pe trecerea de pietoni. Cauza unei vieţi pierdute: defecţiune la sistemul de lumini

 

Imagini rare de la prima vizită a Regelui Mihai la Alba Iulia după Revoluţie, în 12 octombrie 1997