Ce urmează în ancheta procurorilor privind accidentul aviatic din Apuseni: expertize, audieri, ridicări de documente

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Epava avionului prăbuşit pe vârful Petreasa din Apuseni

Procurorul Augustin Lazăr, care coordonează ancheta în dosarul accidentului aviatic din Munţii Apuseni, a explicat vineri care sunt paşii următori în derularea activităţilor de cercetare. Lazăr este şeful Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia şi a precizat că o primă concluzie va putea fi exprimată într-un termen de câteva luni.

”Paşii următori vor presupune elaborarea rapoartelor medico-legale care au fost ordonate de către procurori pentru fiecare din victimele accidentate. De asemenea, realizarea expertizei tehnice-judiciare care a fost dispusă de către procuror, audierea tuturor persoanelor care cunosc despre faptă, audierea martorilor. De asemenea, ridicarea documentelor care sunt relevante cu referire la comunicările care au avut loc între diverse categorii de persoane şi în final vom putea face o evaluare a probaţiunii şi vom putea da o soluţie corectă în cauză. De regulă, în cazurile de accidente aviatice, constatăm că rapoartele de expertiză sunt depuse după câteva luni. S-ar putea să fie un caz în care inspectorii să facă mai rapid o părere, dar de regulă ei sunt foarte meticuloşi şi desfăşoară o activitate laborioasă pentru a corobora toate aspectele care sunt acolo. Poate solicită şi anumite analize care să se facă la anumite laboratoare, de la caz la caz după particularităţile dosarului, şi în final vor face raportul. De regulă, durează câteva luni un raport bine documentat”, a spus procurorul Augustin Lazăr pentru Mediafax.

Lazăr a completat că ancheta progresează într-o manieră riguroasă, ordonată, în condiţiile Codului de 

Foto

Procedură Penală. Potrivit procurorului, ”nimic nu se desfăşoară la voia întâmplării, aşa cum ar crede cineva care este neavizat, neautorizat şi face comentarii gratuite”. Lazăr susţine că cercetarea la locului accidentului s-a încheiat, iar părţile avionului au fost decupate în conformitate cu indicaţia inspectorilor CIAS.

”Locul accidentului a fost bine conservat şi bine protejat de efectivele de jandarmi care au şi periat locul accidentului de două-trei ori până când au adunat toate fragmentele de la faţa locului, iar inspectorii CIAS au supravegheat şi au condus operaţiunea practică de extragere din locul accidentului a aeronavei, astfel încât să poată fi conservată. Ei, ca specialişti, au putut indica modul în care aeronava poate fi extrasă fără a se aduce niciun fel de prejudicii, fiindcă ei înşişi trebuie să examineze în continuare aeronava”, a afirmat procurorul.

Anchetă transparentă

Ancheta presupune acum desemnarea unor experţi judiciari care vor face expertize. ”Când vom avea raportul

inspectorilor CIAS, precum şi raportul de expertiză, apoi audierile care sunt în curs de efectuare, apoi actele care sunt ridicate de la diverse instituţii, se va putea efectua o evaluare a probaţiunii şi se va putea trage o concluzie concretă şi ştiinţifică cu privire la cauzele accidentului. Orice afirmaţie lansată în spaţiu public în sensul că Parchetul ar fi emis nişte concluzii preliminare într-un fel sau altul sunt zvonuri care nu trebuie luate ca atare şi noi nu trebuie să acordăm credibilitate decât comunicatelor care sunt emise de Parchetul Curţii de Apel, de către echipa de procurori, care desfăşoară o anchetă transparentă. Este o anchetă clară, la vedere. Oricine cunoaşte ceva despre această cauză poate să-şi aducă contribuţia, poate să vină să declare, şi nu să insinueze pe posturile de televiziune că nu s-ar desfăşura ancheta în mod corespunzător sau alte asemenea afirmaţii care nu sunt corecte şi care induc în eroare opinia publică”, a mai precizat Augustin Lazăr (foto sus).

În accidentul de avion au murit pilotul Adrian Iovan şi studenta rezidentă Aurelia Ion. În cazul tinerei, medicul legist Gheorghe Vieru care a realizat autopsia a concluzionat că decesul s-a datorat în principal expunerii îndelungate la frig. La bord se aflau patru medici - Radu Zamfir de la Spitalul Fundeni, Valentin Calu de la Elias, Cătălin Pivniceru de la Spitalul "Sf. Maria" şi Sorin Ianceu de la Spitalul Municipal din Beiuş, judeţul Bihor, studenta de 23 de ani şi doi membri ai echipajului de zbor - pilotul Adrian Iovan şi copilotul Răzvan Petrescu. Echipa medicală din avion mergea la Oradea, unde urma să preleveze ficatul de la un donator de peste 60 de ani care a suferit un accident vascular cerebral.

Pe aceeaşi temă:

Certificatul medical de deces al Aurei Ion. Rezidenta a murit din cauza „expunerii îndelungate la temperaturi scăzute Certificatul constatator medical de deces al studentei Aurelia Ion, aflată în avionul prăbuşit luni în Munţii Apuseni, arată fără dubiu că tânără a murit din cauza hipotermiei. Medicul Gheorghe Vieru a scris pe document ca şi cauză a morţii ”Expunere îndelungată la temperaturi scăzute. Moarte prin accident aviatic”.

Moţii salvatori din Horea participă la înmormântarea pilotului Adrian Iovan Un număr de 11 localnici  din comuna Horea, implicaţi în acţiunea de căutare şi salvare a victimelor accidentului aviatic produs luni în Munţii Apuseni, vor primi Crucea Arhiepiscopală, cea mai înaltă distincţie acordată mirenilor de către Arhiepiscopia de Alba Iulia.

Prima distincţie pentru salvatorii din Apuseni: Crucea Arhiepiscopală de la Arhiepiscopia Ortodoxă de Alba Iulia Un grup de 26 de locuitori ai comunei Horea, implicaţi în activitatea de căutare a avionului prăbuşit în masivul Petreasa, participă vineri, la Bucureşti, la slujba de înmormântare a pilotului Adrian Iovan

O poveste fără şefi şi bani. Cum au reuşit salvatorii din Apuseni să facă imposibilul Linişte ireală, oameni parcă prea calmi, atenţi la viaţa lor, la viaţa muntelui. Aşa arăta localitatea Horea până luni după-amiază. De atunci, de când avionul pilotat de Adrian Iovan s-a prăbuşit în Vârful Pietreasa, agitaţia, implicarea voluntarilor, puzderia de oameni ai legii, medici şi jurnalişi au dat peste cap parcă firescul unei lumi perfecte.

Rezultatele autopsiei pilotului Adrian Iovan şi a studentei, morţi în avionul care a aterizat forţat în Apuseni   Medicul Gheorghe Vieru, şeful IML Alba, a dat publicităţii, în urmă cu scurt timp,  rezultatele autopsiei efectuate la cei doi morţi în accidentul aviatic de la limita judeţului Cluj cu Alba, pilotul Adrian Iovan şi rezidenta.

Mai multe pentru tine:
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor