Ce spun liderii PDL Alba despre suspendarea preşedintelui Traian Băsescu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liderii PDL Alba critică în termeni duri decizia liderilor USL, votată în Parlament, privind suspendarea preşedintelui Traian Băsescu. Aceştia consider că ceea ce a făcut USL afectează grav democrația în România iar metoda e una bolșevică.

Poziţia cea mai dură a fost pronunţată de prim-vicepreşedintele PDL Alba, Ion Dumitrel. „Președintele României a fost suspendat printr-o serie de încălcări ale legii, ceea ce creează consecințe pe termen lung pentru mediul politic. De acum încolo, orice președinte aleg românii el va putea fi suspendat de majoritatea parlamentară pentru motive inventate, iar calea spre orice abuz este deschisă! Victor Ponta și Crin Antonescu au distrus în acest fel ideea de coabitare, ideea că președintele poate fi de la un alt partid decât cel care deține majoritatea în Parlament și formează Guvernul”, a spus Ion Dumitrel.

Liderul democrat-liberal consider că un președinte ales de oameni nu poate fi suspendat pentru că nu mai are popularitate.  “Ceea ce s-a întâmplat este o bătaie de joc la adresa democrației, care are alte reguli decât cele care i se aplică în acest moment lui Traian Băsescu. În democrație regula de bază este votul și nu sondajul de opinie. Chiar dacă între timp nu îți mai place de președintele pe care l-ai ales, instituția pe care o reprezintă trebuie respectată și doar tu decizi să votezi pentru altcineva. Oricine poate fi sancționat la alegeri, de cetățeni, dar acest lucru nu trebuie să se întâmple în afara regulilor politice”, a afirmat prim-vicepreşedintele PDL Alba.

Dumitrel mai susţine că majoritatea parlamentară "nu este o construcție bazată pe mai multe idei și pe bună credință, ci este o adunătură de politicieni obedienți, de subalterni, care se supun orbește lui Victor Ponta și Crin Antonescu".

La rândul său, preşedintele PDL Alba Mircea Hava susţine că nu este normal să fie schimbate regulile în timpul jocului. „În Romania lucrurile se pot schimba dupa interesul cuiva. Mă refer la Curtea Constituţională şi la presiunile care s-au făcut acolo. Nu este normal dacă vrem să fim europeni. O să simţi fiecare din păcate în scăderea monedei naţionale. Mă gândesc de ce să plătesc eu ca primar pentru ambiţiile unora. Nu ştiu nicio faptă gravă din cele invocate pentru suspendarea preşedintelui. Cred că în 29 lucrurile se vor aşeza, indiferent ce va fi. Cei mai bulversaţi sunt cetăţenii, care au mai fost la vot la referendum, iar dorinţa lor nu a fost respectată“, a declarat Mircea Hava.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete