Ce compuşi are mirosul cărţilor vechi, care îi vrăjeşte pe pasionaţii de lectură. La ce este folosit furfuralul
0Cărţile vechi capătă un miros specific, apreciat de pasionaţii de lectură. Secretul din spatele mirosului produs de cărţile vechi se află în compuşi organici volatili din care sunt alcătuite paginile cărţilor.
În timp, compuşii organici se descompun şi elimină chimicale în aer. În final, rezultă două substanţe denumite furfural şi vanilină. Un miros specific emană şi cărţile noi.
Studiile realizate de către specialişti au arătat că mirosul cărţilor noi are trei surse: hârtia şi procedeul prin care a fost obţinută, cerneala şi lipiciul folosit la legarea ei. Hârtia poate fi obţinută din lemn, dar şi din bumbac sau fibre textile, combinate cu hidroxid de sodiu, adică sodă caustică, pentru a creşte PH-ul care umflă fibrele. Acestea sunt albite cu alte substanţe şi amestecate cu apă în care se găsesc aditivi care modifică proprietăţile viitoarei hărtii, cum ar fi creşterea rezistenţei la apă.
Toate substanţele acestea intră în contact cu aerul şi formează, împreună, acel miros specific cărţilor noi. La fel se întămplă şi cu cerneala şi adezivii. Cum nu sunt folosite de fiecare dată aceleaşi substanţe sau cantităţi, mirosul diferă de la o carte la alta. În ce priveşte însă cărţile vechi, lucrurile sunt puţin diferite. Din dorinţa de a păstra cărţi rare şi extrem de vechi, specialiştii au studiat nenumărate concentraţii posibile şi pot spune ceva mai mult şi despre mirosul specific.
Lignina, prezentă în lemnul din care este făcută hârtia veche, leagă fibrele de celuloză şi tot ea este responsabilă pentru îngălbenirea acesteia, pentru că reacţia de oxidare o transformă în acizi, iar aceştia deteriorează celuloza. Deci mirosul de carte veche vine din degradarea chimică. Metoda de producere a hârtiei de astăzi a eliminat lignina, dar asta nu înseamnă că ea nu se rupe, însă se îngălbeneşte mai puţin. Iată ce adaugă fiecare component chimic la parfumul cărţilor vechi: benzaldehida – un miros de migdale; toluenul şi etilbenzenul – mirosuri dulcege iar etilhexanolul – aduce o tuşă florală.
Etilbenzenul şi toluenul, produse şi prin degradare, au mirosuri uşoare. Aceşti compuşi organici volatili sunt creaţi printr-o reacţie chimică cunoscută sub numele de „hidroliza acidă”, care permite descompunerea unei substanţe de apă. Amestecate între ele, acestea formează acest miros de carte veche, folosind ceilalţi alcooli produşi prin reacţie.
Anumite substanţe, cum ar fi furfuralul, cu miros de migdale, sunt folosite pentru a determina vârsta, deteriorarea sau compoziţia chimică a volumelor foarte vechi. Astfel, cărţile publicate după mijlocul anilor 1800 emit mai mult furfural decât cărţile mai vechi, pentru că au în compoziţie mai mult bumbac.