Casa de Cultură a Studenţilor din Alba Iulia, în situaţie critică. Datoriile pot determina închiderea instituţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Casa de Cultură a Studenţilor Alba Iulia se află într-o situaţie critică privind funcţionarea, figurând cu restanţe mari la gaz, curent, apă, telefon, salubritate. Datorită acestor restanţe, Casa de Cultură a Studenţilor, începând cu luna mai a fost limitată, în ceea ce priveşte dreptul de a efectua plăţi prin Trezoreria Alba Iulia, acesta fiind restrâns doar la achitarea salariilor angajaţilor.

Potrivit conducerii instituţiei, în şase luni, Ministerul Tineretului şi Sportului nu a răspuns la nicio adresă trimisă de instituţia din Alba Iulia, prin care solicită sprijin. Instituţia a trimis în perioada aprilie – septembrie nu mai puţin de şase adrese către ordonatorul principal de credite, Ministerul Tineretului şi Sportului, prin care solicită rectificarea bugetului în vederea repunerii instituţiei în stare de funcţionare. Până acum potrivit directorului, Gheorghe Berghian nu s-a primit niciun răspuns legat de rezolvarea acestor probleme. ”Situaţia este cu atât mai bizară cu cât Casa de Cultura a Studenţilor dispune de unele fonduri proprii, e drept insuficiente, dar care nici acestea nu pot fi utilizate în lipsa aprobării filei de buget de către Ministerul Tineretului şi Sportului”, afirmă directorul.

În luna iunie a fost solicitată primirea ministrului Gabriela Szabo, pentru a-i prezenta problemele instituţiei ai cere sprijinul în rezolvarea lor. „M-am deplasat la Bucureşti, iar la audienţa programată a luat parte un consilier al doamnei ministru, căruia i-am expus situaţia instituţiei şi i-am înmânat documentele aferente, însă nici dupa aceasta nu am primit un răspuns din partea ministerului”, a mai precizat Gheorghe Berghean.

Activităţile cultural-artistice pentru tineri şi studenti, pe care instituţia le organiza în anii trecuţi nu au mai avut loc în 2014, din lipsa fondurilor necesare. Astfel sunt şanse mari ca inclusiv Festivalul Naţional Studenţesc „Serbările Unirii”, ajuns la a 23-a ediţie, să nu mai aibă loc. Mai sunt puse în pericol şi alte evenimente importante pentru Alba Iulia şi judeţul Alba, care ar urma sa fie găzduite de Casa de Cultură a Studenţilor Alba Iulia.

„Nu văd cum, în lipsa căldurii şi a utilităţilor necesare, am putea găzdui Festivalul Internaţional de Teatru „Poveşti”, Congresul Spritualităţii Româneşti, evenimentele dedicate Zilei Naţionale a României, conferinţe naţionale şi alte activităţi cu impact local, judeţean şi naţional. Este hilar că nu putem schimba nici măcar becurile arse din sala de spectacole sau face reparaţiile necesare la toalete, în lipsa aprobării acestor cheltuieli de minister. Şi suntem aproape de luna octombrie”, a afirmat directorul instituţiei.

Aceste probleme au fost expuse şi prefectului, Gheorghe Feneşer, într-o audienţă solicitată de directorul Case de Cultură a Studenţilor, în luna august, în speranţa că ministerul de resort, se va sensibiliza, în ultimul ceas, pentru a putea funcţiona a nu pune astfel Casa de Cultură a Studenţilor în situaţia de a-şi închide portile.

FOTO Ofertă inedită la o casă de vacanţă din Apuseni: „baie la ciubăr“ în loc de clasica piscină

FOTO Şuieratul mocăniţei se aude din nou în Apuseni. Trasee turistice între oraşele Abrud şi Cîmpeni

Mai multe pentru tine:
Prințesa internată la azilul de nebuni! Soacra Reginei Elisabeta, tratată inuman pentru schizofrenie de însuși Sigmund Freud
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea
Reacția dură a lui David Pușcaș față de Ilie Năstase, după ce și-a lăsat fiica pe drumuri: „Horia Brenciu e un tătic de nota 10 pentru fiul adoptiv!” Sfat pentru Charlotte Năstase
Ești născut în acești ani? În 2026, dorințele tale prind contur, Universul îți oferă daruri neașteptate, capitole vechi se închid definitiv, iar în locul lor apar începuturi noi