Canonizarea Mitropolitului care a tipărit pentru prima dată Noul Testament în română la Alba Iulia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ultima vizită a Patriarhului Daniel la Alba Iulia a fost la întronizarea lui Irineu Pop ca Arhiepiscop de Alba Iulia

Slujba de canonizare a Sfântului Simion Ştefan, fost Mitropolit peste toată ţara Ardealului pe parcursul secolului al XVII-lea, va avea loc la Catedrala Încoronării din Alba Iulia. La ceremonialul religios va asista şi Patriarul Daniel.

Proclamarea solemnă a canonizării Sfântului Simion Ştefan, unul dintre cei mai mari ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Romane din Transilvania, este programată pentru 30 octombrie,  la Catedrala Încoronării din Alba Iulia.

Vor fi aduse moaştele Sfântului Apostol Andrei

Potrivit reprezentanţilor Arhiepiscopiei Ordodoxe de Alba Iulia, la ceremonialul religios sunt aşteptaţi un număr mare de ierahi ai Bisericii Ortodoxe Române, în frunte cu Patriarhul Daniel, dar şi mii de pelerini.

Dată fiind importanţa evenimentului, cu o zi înainte de canonizare,  vor fi aduse din Grecia tot la Catedrala Încoronării moaştele Sfântului Apostol Andrei. Credincioşii se vor putea închina capului Sfântului Andrei până în după-amiaza zilei de 31 octombrie, când moaştele vor lua drumul capitalei, iar de aici în Grecia. În fruntea delegaţiei Bisericii Ortodoxe a Greciei se va afla Hristom de Patras, mitropolitul locului. 

Slujba de canonizare a Sfântului Simion Ştefan, care s-a născut la Alba Iulia, va avea loc în incinta Catedralei Încoronării. Proclamarea solemnă va consta în citirea actului sinodal al canonizării.

Scrierile religioase şi istorice l-au consemnat ca pe un cărturar, traducător şi Mitropolit peste toată ţara Ardealului.

Este considerat primul învăţat român care defineşte noţiunea de circulaţie a cuvintelor printr-o comparaţie din domeniul civilizaţiei monetare a epocii, când banii de aur erau valabili pretutindeni: „Bine ştim că cuvintele trebuie să fie ca banii, că banii aceia sînt buni carii îmblă în toate ţările; aşea şi cuvintele, acealea sînt bune carele le înţeleg toţi.”

Simion Stefan a fost  numit Arhiepiscop si Mitropolit al Bălgradului, al Vadului şi al Maramurăşului, precum si peste toată ţara Ardealului,  în anul 1643,  Era perioada în care Biserica Ortodoxa din Transilvania era prigonită. Mitropolitul s-a opus calvinizarii forţate a românilor din Transilvania, mai ales că din scaunul de Mitropolit controla doar 3 protopopiate ortodoxe , din 20 existente în Transilvania. De numele său se leagă şi tipărirea în 1648, la Alba Iulia, pentru prima dată în limba română, a Noului  Testament.



 

Mai multe pentru tine:
Prețurile au sărit în aer la Târgurile de Crăciun din Capitală! Cât au ajuns să coste vinul fiert, sărmăluțele și fasolea cu ciolan?! Vizitatorii au rămas uluiți!
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
A iertat-o pe bunica regină, care l-a lăsat fără titlul de prinț. Nikolai, apariție spectaculoasă alături de Margareta a Danemarcei
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
O tânără prezentatoare a murit la nici 30 de ani
Ghidul complet al iernii pe pârtie: cele mai bune haine și accesorii pentru întreaga familie ca să vă bucurați de schi și săniuș fără griji
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Cât costă șuba ciobănească îmbrăcată de Diana Șoșoacă de 1 Decembrie? Verdictul dur al stiliștilor: „Se poartă numai la stână!” Moda e lansată, de fapt, de Gigi Becali
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului