Bordel într-un apartament din Alba Iulia: trei persoane sunt cercetate pentru prostituţie şi proxenetism

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Două tinere şi a un bărbat sunt cercetaţi de poliţiştii din Alba Iulia pentru prostituţie, respectiv proxenetism. Cei trei au închiriat un apartament în oraş unde întreţineau relaţii sexuale, contra cost, cu diferiţi clienţi.

Din cercetările efectuate de poliţişti a rezultat că în cursul lunii august 2012, două tinere de 20 şi 23 de ani, prima din judeţul Braşov iar cea de-a două din judeţul Arad, au închiriat un apartament în municipiul Alba Iulia unde, întreţineau relaţii sexuale, contra cost, cu diferiţi clienţi. Pentru aceasta cele două tinere au postat, la rubrica matrimoniale a unui ziar local, un anunţ prin care îşi ofereau serviciile.

Nicolae B., de 33 de ani, din judeţul Braşov, cunoscut cu antecedente penale, le-a oferit protecţie şi le-a înlesnit celor două practicarea prostituţiei, obţinând astfel foloase materiale.

Marţi, 18 decembrie, poliţiştii au efectuat o percheziţie la adresa unde locuiau cele două tinere, ocazie cu care una dintre ele a fost depistată în timp ce întreţinea relaţii sexuale cu un client. Faţă de cele două suspecte, cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracţiunii de prostituţie iar faţă de Nicolae B. pentru proxenetism.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026