Biserica Greco-Catolică vrea recunoaşterea în Constituţie a rolului istoric pe care l-a avut în constituirea şi modernizarea statului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cardinalul Lucian Mureşan a adresat o scrisoare senatorului Crin Anronescu, preşedinte al Comisiei Parlamentare de revizuire a Constituţiei, prin care i-a solicitat includerea a două amendamente în textul viitoarei Constituţii. Unul dintre acestea se referă la adăugarea Bisericii Greco-Catolice în articolul care va face referire la rolul Bisericii Ortodoxe şi a Casei Regale “în constituirea şi modernizarea statului român”.

Al doilea amendament se referă la definirea libertăţii religioase, urmând exemplul Convenţiei Europene a Drepturilor Omului. “Dacă viitoarea Constituţie se doreşte a fi un document istoric care să vorbească despre aportul adus de unele instituţii la constituirea şi modernizarea statului român, Biserica Greco-Catolică nu poate fi exclusă dintre acestea. Fără Biserica Greco-Catolică, Statul Român, identitatea naţională şi limba română în formele pe care le cunoaştem astăzi nu ar fi existat”, a spus Cardinalul Lucian, în argumentarea primului amendament.

Acesta a punctat în scrisoare din aportul pe care Biserica Greco-Catolică l-a avut în constituirea identităţii naţionale şi a statului român. Cardinalul Lucian a făcut, astfel, o incursiune istorică pornind de la episcopul greco-catolic Inochentie Micu Clain, care a introdus “pentru prima dată termenul de «naţiune română» la 1737”, a continuat cu “Şcoala Ardeleană” care a “format conştiinţa naţională românească”, înlocuirea de către Biserica Greco-Catolică a scrierii chirilice cu alfabetul latin, lupta pentru emancipare naţională de la 1848 şi terminând cu aportul în unirea de la 1918 şi lupta împotriva “comunismului şi sovietizării ţării”.

“Meritul de necontestat avut de Biserica Greco-Catolică în crearea identităţii naţionale şi făurirea statului român a fost recunoscut de Constituţia din 1923 (art. 22) şi 1938 (art. 19), care afirmă: «Biserica creştină ortodoxă şi cea greco-catolică sunt biserici româneşti. Biserica ortodoxă română fiind religia marei majorităţi a Românilor este biserica dominantă în Statul român; iar cea greco-catolică are întâietea faţă de celelalte culte»”, a completat Cardinalul.

“Dacă viitoarea Constituţie se doreşte a fi un document istoric care să dea credit instituţiilor care au făurit România, sperăm să luaţi ca model exemplul marilor oameni politici de după Marea Unire care au dat creditul cuvenit Bisericii Greco-Catolice menţionându-o în Constituţiile din 1923 şi 1938, şi nu al comuniştilor care au dorit rescrierea istoriei şi scoaterea Bisericii Greco-Catolice din istoria românilor”, a mai precizat Lucian Mureşan.

Al doilea amendament priveşte modificarea articolului 29 din Constituţie în vederea definirii libertăţii religioase în România urmând modelul Convenţiei Europene a Drepturilor omului, astfel: “Statul garantează dreptul la libertate de gândire, de conştiinţă şi de religie; acest drept include libertatea de a-şi schimba religia sau convingerile, precum şi libertatea de a-şi manifesta religia sau convingerea în mod individual sau colectiv, în public sau în particular, prin cult, învăţământ, practici şi îndeplinirea ritualurilor.”

“Definirea libertăţii religioase în România este imperativă deoarece în declaraţia de unire a Transilvaniei cu România de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918, se garanta: «Egală îndreptăţire şi deplină libertate autonomă confesională pentru toate confesiunile din Stat»”, consideră Arhiepiscopul Major al Bisericii Greco-Catolice.

Citiţi şi:

Povestea cardinalului Lucian Mureşan. De la „Drumuri şi Poduri“, la curtea Papei Benedict

Cardinalul Lucian Mureşan condamnă un proiect de lege „anti greco-catolic“ iniţiat de vicepreşedintele PDL Ioan Oltean

Mai multe pentru tine:
Averea lui Cristi Chivu, afectată de investiții neinspirate. În ce situație se află acum antrenorul lui Inter
Locul spectaculos din România care rezistă la 126 de ani după ce a fost construit în Franța. Ce mistere ascunde cel mai impunător viaduct de pe Valea Oltului
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima