”Bătălia” pentru Primăria Alba Iulia. Mircea Hava îl preferă pe Paul Voicu primar interimar. Gabriel Pleşa nu renunţă la luptă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Alegerile pentru Parlamentul European au readus în discuţie preluarea postului de primar interimar al municipiului Alba Iulia de către unul dintre cei doi viceprimari.

Funcţia este vizată atât de Paul Voicu cât şi de Gabriel Pleşa. Primarul Mircea Hava a declarat duminică, 26 mai, pentru prima dată, pe cine preferă pentru postul de primar interimar. Este vorba, aşa cum era de aşteptat, de viceprimarul Paul Voicu.

”Preferatul meu este Paul Voicu. Cu el douăzeci şi ceva de ani ştiu ce poate, ştiu ce mişcă, câteodată ştiu şi ce gândeşte când mă uit la el. Nu confundaţi preferaţii şi oamenii care fac ceva cu slugi. Asta nu înseamnă că celălalt coleg nu este bun, dar el mai are încă de învăţat (…) Am doi viceprimari, amândoi sunt în aceeaşi familie politică, amândoi îmi sunt dragi. Sper să înţeleagă că acesta este lucrul, pentru că e legat de oraş”, a declarat Mircea Hava. Acesta a completat că viitorului primar îi rămân foarte multe lucruri de făcut la Alba Iulia.

„Este încă foarte mult de lucru. Sunt oameni cu care am construit până acum, chiar dacă nu au fost vioara întâi. Proiecte europene rămân, numai să poată să facă atâtea licitaţii. Deja sunt peste o sută, o sută şi ceva de milioane semnate. Autobuze electrice, anvelopat de blocuri, drumuri, poduri, grădiniţe, poduri nu, că nu avem râu, dar putem să facem un pod şi pe urmă să aşteptăm apa, canalizări”, a mai declarat Mircea Hava. În ceea ce priveşte alegerile pentru funcţia de primar al municipiului Alba Iulia, care vor avea loc anul viitor, Mircea Hava a spus că se vor face sondaje şi se va alege cel mai bun om. „În anul acesta o să se decanteze multe lucruri. Normal că Alba Iulia este cel mai important din punctul acesta de vedere în judeţ şi chiar şi într-o economie politică a ţării. Vom alege un candidat aşa cum trebuie, vom face sondaje, vom discuta”, a completat primarul.

Primarul Mircea Hava este pe locul doi pe lista PNL şi va pleca în Parlamentul European

De cealaltă parte, Gabriel Pleşa, a spus, duminică, că este hotărât să candideze la alegerile din 2020 pentru postul de primar, chiar şi independent, dacă nu va fi susţinut de PNL. Pleşa exclude, însă, o candidatură din partea altui partid politic. Acesta a completat că respectă părerea lui Mircea Hava, referitoare la preferinţa sa în ceea ce îl priveşte pe Paul Voicu, în ceea ce priveşte preluarea funcţiei de priamr interimar, dar spune că părerea este una subiectivă pentru că pe cei doi îi leagă 20 de ani de activitate.

Gabriel Pleşa speră la o decizie cât mai bună din partea consilierilor locali pentru alegerea unei persoane în funcţia de primar interimar, ”luptă” care se dă între el şi Paul Voicu. Oricare ar fi alegerea consilierilor, el o va respecta, a mai declarat Pleşa. Componenţa Consiliului Local Alba Iulia, care va desemna prin vot primarul interimar, este următoarea: PNL - 12 consilieri, PSD - 5 consilieri, ALDE - 2 consilieri, Mişcarea Populară - 1 consilier, consilier independent - 1. Dacă vor candida ambii viceprimari PNL, alegerea se va face, în final, cu votul unor consilieri de la alte partide, niciunul neavând majoritatea doar cu susţinerea colegilor din partid.

Citiţi şi:

 

Prezenţa la vot în judeţul Alba. 

 

Primarul din Alba Iulia, Mircea Hava, numărul doi pe lista PNL: „Am votat pentru o justiţie dreaptă“

 

BEJ Alba respinge o sesizare a PSD cu privire la reducerile oferite de Librăria Humanitas tinerilor care votează pentru prima dată

Mai multe pentru tine:
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”