Baschetbalistele de la Universitatea Alba Iulia au urcat pe locul doi în campionat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Echipa de baschet din Alba Iulia se vrea revelaţia campionatului feminin

Studentele din Alba Iulia şi-au trecut în palmares a şaptea reuşită în campionatul naţional feminin. Baschetbalistele au câştigat în faţa echipei CSM Oradea la o diferenţă de 23 de puncte.

Partida care a contat pentru etapa a opta a campionatului naţional feminin a fost dominată de baschetbalistele de la CS Universitatea. Studentele şi-au trecut în palmares a şaptea victorie, în cele opt partide jucate. Au învins miercuri, pe CSM Oradea, cu 91-68.

Echipa condusă de Tomas Bilek a început relaxat partida, a făcut câteva greșeli în apărare și a încheiat primul sfert în dezavantaj de două puncte, scor 25-27. Sportivele din Alba Iulia și-au revenit apoi și au dominat partida până la final, când s-a impus la o diferență de 23 de puncte.

„Noi ne-am făcut meciul greu, am făcut unele greșeli în atac și ele au reușit la început contraatacuri foarte bune, lucru care ne-a pus probleme în prima repriză. Am reușit să ne facem jocul după pauza mare și în sfertul al treilea ne-am desprins decisive“, a punctat antrenorul Tomas Bilek. 

„Apărarea nu a fost la nivelul la care trebuia să fie în meciul de astăzi, mai avem de lucru la acest aspect săptămâna asta, dar atâta timp cât am câștigat, nu am de ce să mă plâng. Eu am jucat cu multă încredere, mi-au intrat bine aruncările și sunt mulțumită“, a completat jucătoarea Breanna Salley.  „Am început destul de greu și ne-au trebuit apoi două sferturi să ne desprindem de ele. Atacul ne-a mers, însă apărarea nu, s-a și văzut, ne-au marcat multe puncte, iar la pauză am avut doar cinci puncte avans. Am fost poate prea relaxate și plictisite după o zi de stat, poate că ne-am și subestimat adversarul și uite că meciurile care ar trebui să fie ușoare, ni le facem noi dificile“, a apreciat Elena Dincă de la CS Universitatea.

Statistica partidei:
CSU Alba Iulia: Breanna Salley - 28 de puncte, 6 recuperări și 4 pase decisive, Katya Abramzon – 26 puncte, 4 recuperări și 2 pase decisive, Eniko Tarța – 12 puncte, 6 recuperări și 6 pase decisive, Nadia Parker - 10 de puncte și 7 recuperări,  Taneisha Harrison -  8 puncte, 7 recuperări și o pasă decisivă, Elena Dincă – 5 puncte, 5 recuperări și 5 pase decisive și Luminița Manta – 2 puncte și 5 recuperări. A mai jucat Bianca Voica.

CSM Oradea: Alexandra Vlaicu – 20 puncte, 3 recuperări și 2 pase decisive, Odessa Williams – 18 puncte, 7 recuperări și 2 pase decisive, Anamaria Mesaros – 13 puncte, 3 recuperări și 2 pase decisive, Keiva Small – 11 puncte, 9 recuperări și 4 pase decisive, Loredana Ulica – 2 puncte, o recuperare și o pasă decisivă, Edith Sabau – 2 puncte și 2 pase decisive, Ruxandra Chiș – 2 puncte. A mai jucat Alexandra Gherle.

CSU va întâlni în următoarea etapă pe CS Olimpia Brașov, pe teren propriu, sâmbătă, 12 noiembrie. Partida se va juca în Sala de Sport a Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia.


Mai multe pentru tine:
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG