Bărbatul din Alba Iulia care a incendiat un bar rănind grav două persoane, arestat pentru tentativă de omor calificat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bărbatul în vârstă de 34 de ani care a incendiat duminică dimineaţă un bar din Alba Iulia, rănind grav două persoane este acuzat de tentativă de omor calificat. Marius Horea Truţă a fost reţinut de procurori iar luni va fi prezentat cu propunere de arestare preventivă.

UPDATE: Tribunalul Alba a admis luni cererea procurorilor de arestare preventivă a inculpatului. Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs la Curtea de Apel Alba Iulia. ”La data de 17 martie 2014, în urma propunerii de arestare preventivă adresată judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Alba, a fost emis pe numele inculpatului un mandat de arestare preventivă, pe o perioadă de 30 de zile.

În fapt, s-a reţinut că în noaptea de 15/16 martie 2014, suspectul, pe fondul consumului de alcool, în timp ce participa la o petrecere organizată într-un bar, s-a înarmat cu o macetă (sabie) cu lungimea de 50 cm şi cu o sticlă din plastic de 2,5 l,  plină cu benzină, cu care a stropit pardoseala din bar şi clienţii aflaţi în interior, apoi a aprins acest combustibil cu ajutorul unei brichete, incendiind interiorul localului şi două persoane, care au suferit leziuni la nivelul feţei şi membrelor, leziuni ce ar fi putut să le pună viaţa în pericol. Investigaţiile au fost efectuate cu sprijinul ofiţerilor de poliţie din cadrul I.P.J. Alba – Serviciul de Investigaţii Criminale”, se afirmă într-un comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba.

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba au transmis, într-un comunicat de presă, că au dispus, duminică, luarea măsurii preventive a reţinerii pe o durată de 24 de ore a suspectului Horea Marius Truţă, fiind  cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă de omor calificat, distrugere prin incendiere, tulburarea ordinii şi liniştii publice şi portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase.

Luni, urmează să se dispună punerea în mişcare a acţiunii penale şi sesizarea judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Alba, cu propunere de arestare preventivă pe o durată de 30 de zile. Potrivit procurorilor, în noaptea de 15/16 martie, „suspectul, pe fondul consumului de alcool, în timp ce participa la o petrecere organizată într-un bar, s-a înarmat cu o o macetă (sabie) cu lungimea de 50 cm şi cu o sticlă din plastic de 2,5 l,  plină cu benzină, cu care a stropit pardoseala din bar şi clienţii aflaţi în interior, apoi a aprins acest combustibil cu ajutorul unei brichete, incendiind interiorul localului şi persoanele vătămate L. C. şi C. A., care au suferit leziuni la nivelul membrelor inferioare şi posterioare şi, respectiv, la nivelul feţei, putându-le pune viaţa în pericol”. Bărbatul poate primi între 10 şi 20 de ani de închisoare.

Investigaţiile au fost efectuate cu sprijinul ofiţerilor de poliţie din cadrul IPJ Alba – Serviciul de Investigaţii Criminale. Cercetările continuă în cauză pentru lămurirea tuturor împrejurărilor de fapt, sesizarea instanţei de judecată prin rechizitoriu şi tragerea la răspundere penală a inculpatului.

Procurorii precizează că „punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, necesară în vederea propunerii unor măsuri preventive, activitate care nu poate, în nici o situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”.

Un bărbat din Alba Iulia a dat foc la un bar pentru că nu a mai primit băutură. Două persoane au ajuns la spital

Un poliţist din Blaj a refuzat mita. Doi bărbaţi sunt cercetaţi penal

Mai multe pentru tine:
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
O tânără prezentatoare a murit la nici 30 de ani
Ghidul complet al iernii pe pârtie: cele mai bune haine și accesorii pentru întreaga familie ca să vă bucurați de schi și săniuș fără griji
Prețurile au sărit în aer la Târgurile de Crăciun din Capitală! Cât au ajuns să coste vinul fiert, sărmăluțele și fasolea cu ciolan?! Vizitatorii au rămas uluiți!
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
A iertat-o pe bunica regină, care l-a lăsat fără titlul de prinț. Nikolai, apariție spectaculoasă alături de Margareta a Danemarcei
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Cât costă șuba ciobănească îmbrăcată de Diana Șoșoacă de 1 Decembrie? Verdictul dur al stiliștilor: „Se poartă numai la stână!” Moda e lansată, de fapt, de Gigi Becali
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului