Bărbat din Luduş implicat într-o crimă în Alba, condamnat la 2 ani de închisoare cu suspendare pentru furt şi violare de domiciliu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Infracţiunile celor patru inculpaţi au dus la moartea unui bărbat

Un bărbat din Luduş, care a participat la o agresiune alături de trei fraţi ai săi în urma căreia un bătrân de 74 de ani din Alba a decedat, a primit 2 ani de închisoare cu suspendare. Potra Strugurel, de 32 de ani, a recunoscut faptele şi a beneficiat, astfel, de clemenţa judecătorilor.

Sentinţa la închisoare cu suspendare a fost decisă la Curtea de Apel Alba Iulia, după ce, iniţial, Tribunalul Alba l-a trimis 5 ani după gratii. Bărbatul în vârstă de 32 de ani a recunoscut săvârşirea faptelor, iar instanţa de judecată a admis cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei din tâlhărie în furt, el fiind judecat şi pentru violare de domiciliu. Potra Strugurel a primit 2 ani de închisoare pentru furt şi tot 2 ani pentru violare de domiciliu. Instanţa a hotărât condamnarea inculpatului la 2 ani de închisoare cu suspendare pe o perioadă de 4 ani. De asemenea, prind decizia din 13 august, Potra Strugurel a fost eliberat din arest, după şapte luni. Ultima cale de atac este recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Un al doilea inculpat în dosar, Potra Trifan de 45 de ani, este condamnat în apel la 3 ani de închisoare cu executare. A recunoscut faptele, iar instanţa a schimbat şi în cazul acestuia încadrarea juridică: din lovituri cauzatoare de moarte, în furt calificat.  Ceilalţi doi inculpaţi, Antonius Augustin Potra, de 33 de ani şi Gabriel Potra, de 37 de ani sunt judecaţi la Tribunal pentru omor deosebit de grav, pentru care riscă până la 25 de ani de închisoare. Victima acestora este un bătrân din satul Găbud, comuna Noşlac. Fapta a avut loc la începutul lunii ianuarie 2013. 

“Din cercetări s-a stabilit faptul că, în noaptea de 06/07.01.2013, în jurul orelor 23.30, cei patru inculpaţi, după o prealabilă înţelegere, au plecat în localitatea Găbud cu intenţia de a sustrage bunuri.  Ajungând în sat au pătruns fără drept în curtea imobilului aparţinând victimei unde, cu ajutorul unui levier au forţat sistemele de închidere a uşilor şi au sustras mai multe produse alimentare din afumătoare, băuturi alcoolice din beci şi un cazan din cupru dintr-o dependinţă, bunuri în valoare totală de aproximativ 1.000 de lei. În acest timp, victima a ieşit afară şi i-a surprins pe autori în curtea locuinţei, motiv pentru care a trecut la urmărirea acestora, spre grădina casei. Pentru a-şi asigura scăparea, cei patru autori i-au aplicat victimei mai multe lovituri cu un levier şi o bâtă provocându-i multiple leziuni traumatice grave”, se afirmă într-un comunicat al IPJ Alba făcut public la momentul identificării şi arestării inculpaţilor.  

Bătrânul lovit, Alexandru Moldovan, de 74 de ani, a fost transportat la  Spitalul Municipal Aiud iar în urmare complicaţiilor apărute a fost transferat hla Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale. În 11 ianuarie 2013 a decedat. 

Mai multe pentru tine:
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică