Avocat din Baroul Constituţional achitat penal definitiv la Curtea de Apel Alba pentru exercitarea fără drept a profesiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O avocată care face parte din Baroul condus de Pompiliu Bota a fost achitată definitiv de Curtea de Apel Alba Iulia pentru exercitarea fără drept a profesiei însă trebuie să plătească amendă administrativă de 1000 de lei. Procesul a fost iniţiat după o plângere a Baroului de Avocaţi Alba.

Potrivit sentinţei definitive pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia în data de 11 iunie, Angela Ana Vass a fost achitată în condiţiile articolului 18 Cod Penal, respectiv fapta nu prezintă pericol social şi în condiţiile articolului 19 din Legea nr. 255/2013. Acesta prevede că “atunci când, în cursul procesului, se constată că în privinta unei fapte comise anterior intrării în vigoare a Codului penal, sunt aplicabile dispoziţiile art. 18^1 din Codul penal din 1968, ca lege penală mai favorabilă, procurorul dispune clasarea, iar instanţa dispune achitarea, în condiţiile Codului de procedura penală”.  De asemenea, instanţa a dispus amendă administrativă de 1000 de lei.

Avocata a fost achitată şi de prima instanţă de judecată, iar Curtea de Apel Alba Iulia a judecat apelul promovat de către părţi. „Războiul“ dintre cele două barouri de avocaţi se manifestă şi prin plângeri penale formulate împotriva avocaţilor înscrişi în Baroul Constituţional. Baroul Alba a formulat în ultimii ani plângeri penale pe numele a cinci persoane acuzate că ar fi exercitat profesia de avocat fără să fi avut drept legal în acest sens. „O preocupare importantă a Consiliului Baroului Alba a fost combaterea avocaturii clandestine. Au fost formulate plângeri penale împotriva unor indivizi înscrişi în Baroul Constituţional: Sinea Silviu Simion şi David Vasile – din Blaj; Pleşa Petru şi Chiorean Romul; Vass Angela Ana. Aceste plângeri nu sunt soluţionate definitiv. Constatăm însă că există tendinţa unor organe de urmărire penală de a nu începe urmărirea penală sau de a scoate de sub urmărire penală aceste persoane. Totuşi, Curtea de Apel Alba Iulia a pronunţat corect o hotărâre de condamnare definitivă a domnului Bota Pompiliu, decanul Baroului Constituţional, fapt ce va influenţa pronunţarea unor hotărâri faţă de alte persoane care practică avocatura clandestină”, se afirmă într-un raport de activitate al Baroului Alba, condus de avocatul Ioan Rus. 

Dintre toate plângerile formulate un singur dosar a ajuns în instanţa de judecată. Vass Angela Ana a fost trimisă în judecată de procurori din Alba Iulia, în ianuarie 2013, pentru săvârşirea infracţiunii de „exercitare fără drept a unei profesii“. Peste un an de zile, în ianuarie 2014, instanţa a dispus o soluţie de achitare. Baroul Alba şi avocata au formulat recurs, iar dosarul a ajuns la Curtea de Apel Alba Iulia. Fondul cauzei a fost judecat după prevederile vechiului Cod Penal, în timp ce apelul a fost soluţionat în condiţiile noului Cod. Diferenţa dintre cele două legi este minoră. În vechiul Cod se prevedea pedeapsa cu închisoarea de la 1 lună la un an sau amendă, în timp ce în noul Cod a fost majorat minimul pedepsei cu închisoarea, de la 1 lună la 3 luni. 

În legătură cu alţi doi avocaţi ai Baroului Constituţional – Sinea Silviu Simion şi David Vasile - dosarul se află la Parchetul de pe lângă Judecătoria Blaj. Iniţial procurorii au dispus neînceperea urmăririi penale, dar Baroul Alba a contestat soluţia Parchetului în instanţă. Judecătoria Blaj a decis în septembrie 2013 desfiinţarea soluţiilor atacate de Barou şi a dispus trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale. Dosarul nu a mai revenit în instanţă fie pentru că Parchetul nu a finalizat urmărirea penală, fie pentru că a dispus scoaterea de sub urmărire penală. Baroul Constituţional are, potrivit informaţiilor de pe site-ul propriu, aproximativ 2.300 avocaţi. 

Pompiliu Bota, decanul Baroului Constituţional, a fost condamnat în aprilie 2012, definitiv, la Curtea de Apel Alba Iulia la pedeapsa de 6 luni închisoare cu suspendare pentru aceeaşi infracţiunea. Avocatul nu a renunţat, însă, la demersurile sale privind recunoaşterea legală a Baroului pe care l-a înfiinţat în urmă cu mai mulţi ani. Protest la CSM şi Ministerul Justiţiei Marţi, 4 martie 2014, avocaţi din cadrul Baroului condus de Pompiliu Bota, s-au decis să iasă în strada. UNBR-Bota organizează proteste în faţa Consiliului Superior al Magistraturii şi la Ministerul Justiţiei. Prin aceste acţiuni, avocaţii din cadrul UNBR-Bota doresc să atragă atenţia asupra nerespectării hotărârilor judecatoreşti prin care li s-a recunoscut calitatea de avocat şi faţă de hărţuirea la care sunt supuşi, prin deschiderea de dosare penale. Sunt aşteptaţi între 50 şi 100 de avocaţi. 

Avocat din Baroul Bota achitat la Alba Iulia pentru exercitarea fără drept a profesiei. Câte plângeri penale sunt la Parchet

Trei luni de închisoare cu suspendare pentru un bărbat din Alba care vindea ilegal parfumuri contrafăcute

Mai multe pentru tine:
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța