Armament și microlansatoare de rachete, descoperite la locuitori din Cugir în 1980. Cum acționa securitatea comunistă
0Cugir era în perioada comunistă un oraș asediat la propriu. În anumite situații, toţi cei care intrau şi ieşeau din oraş erau controlaţi, iar accesul era posibil doar cu permis special. Periodic aveau loc descinderi la posesori ilegali de arme.
Motivul acestei supravegheri draconice, de către Miliție și Securitate, era faptul că aici funcționa cea mai mare uzină din România, unde se producea muniție și armament.
Periodic, securitatea realiza acțiuni de control în urma cărora erau confisate arme și muniție de la oameni. O astfel de acțiune este descrisă într-un raport al Securității Alba, din 10 noiembrie 1980.
„De la (...), de 57 de ani, din Cugir, țăran cu gospodăîrie individuală, membru PCR, s-a ridicat o armă tip revolver confecționată artizanal, un lansator de microrachete, 20 încărcături luminoase pentru microrachete, 75 capse și aproximativ 2 kg pulbere vie, iar de la numitul (...), de 53 de ani, din comuna Romoș, s-au ridicat 23 cartușe, calibru 7,62 mm, 9 tuburi calibru 7,62 și un lansator de microrachete. Cercetările continuă”, se precizat în buletinul informativ transmis Ministerului de Interne.
Descoperirile au avut loc după o acțiune anterioară, din 7 noiembrie 1980, când au fost ridicate mai multe arme, muniție și 24 de kilograme de exploziv, deținute în mod ilegal.
Din afară, Cugirul apărea ca o localitate urbană prosperă, cu cartiere de locuinţe însumând 5.800 de apartamente, dar şi spaţii comerciale pe 11.500 metri pătraţi.
Viaţa socială gravita în jurul celor două fabrici (Întreprinderea Mecanică Cugir I şi Întreprinderea Mecanică Cugir II), care erau structurate pe ramuri de producţie: Produse Tehnice, Şecţia Maşini – Unelte, Fabrica de Maşini – Electrocasnice, Fabrica de Produse Speciale (Fabrica de „sus”), Compartimentele de Cercetare, proiectare, Direcţia Comercială şi cea Economică.
În oraş funcţionau două licee, şcoli generale, un spital, două librării, un cinematograf, un club muncitoresc, un hotel, stadionul şi o gară unde soseau de trei ori pe zi garnituri de tren cu mii de muncitori. Viaţa oamenilor nu era una foarte grea, ca în alte oraşe industriale.
Nomenclatura comunistă a avut grijă să menţină nivelul de viaţă al cugirenilor la un nivel mai ridicat, având în vedere carcaterul special al oraşului. Cu toate acestea, populaţia era foarte nemulţumită datorită măsurilor draconice de supraveghere şi urmărire existente în oraş, dar şi de lipsurile alimentare care s-au acutizat spre sfărşitul anilor '80.