Arestat preventiv pentru crimă în ziua de Paşte. A revenit în ţară pentru sărbători în familie şi a ajuns să-şi ucidă tatăl

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat în vârstă de 40 de ani a fost arestat preventiv la Alba Iulia după ce a comis o crimă chiar în ziua de Paşte. Victima este chiar tatăl acestuia.

Forgaci Mihai a ajuns în arest după ce şi-a omorât în bătaie tatăl. Fiul s-a întors din străinătate şi a mers la casa părinţilor săi pentru a sărbători Paştele. Aici, între tată şi fiu, a izbucnit un scandal care a culminat cu o bătaie în toată regula. Tatăl l-ar fi lovit pe fiu cu o farfurie în cap, iar acesta din urmă a reacţionat. În urma loviturilor încasate, bătrânul a suferit mai multe traumatisme care au provocat o hemoragie internă. În final, acesta a decedat şi nu a mai putut fi salvat chiar dacă la faţa locului au intervenit şi un echipaj medical. 

”În fapt, s-a reţinut că, în data de 28.04.2019, în jurul orei 17,00, în timp ce se afla în locuinţa sa din municipiul Alba Iulia, pe fondul consumului de alcool, al unui conflict spontan şi al unei puternice tulburări provocate de aplicarea unei lovituri în cap cu o farfurie şi zgârierea cu unghiile pe faţă de către tatăl său, inculpatul l-a lovit pe acesta în mod repetat şi cu intensitate cu pumnii şi picioarele în zona capului şi toracelui cauzându-i astfel un politraumatism cu fracturi de stern, coaste, pneumotorax, ruptură hepatică şi hemoperitoneu, care în final a condus la decesul victimei, constatat la orele 18,47 de către echipajul SMURD deplasat la faţa locului”, a precizat joi, 2 mai 2019, Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba. Bărbatul a fost arestat preventiv pentru săvârşirea infracţiunii de violenţă în familie în modalitatea omorului. 

”Admite propunerea formulată de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba cu privire la inculpatul Forgaci Mihai. Dispune arestarea preventivă a inculpatului Forgaci Mihai pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 29.04.2019 până la data de 28.05.2019, inclusiv”, se precizează în minuta deciziei de la Tribunalul Alba. Hotărârea de arestare nu a fost contestată, rămânând, astfel, definitivă. 

Citiţi şi:

 

Tânără de 21 de ani, victimă a unui agresor periculos eliberat din închisoare: „Vreau să mă simt în siguranţă şi pentru asta voi merge la Referendum“

 

A ajuns la închisoare pentru că a falsificat asigurarea şi ITP-ul unui autoturism înregistrat în Bulgaria. Greşeala făcută de după 8 ani de la prima condamnare

 

Micul taragotist din Apuseni considerat un talent uriaş. Cum i-a schimbat destinul întâlnirea cu Dumitru Fărcaş

Mai multe pentru tine:
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța