Apa din reţeaua publică a unei comune din Alba nu este potabilă. DSP a găsit nitraţi şi enterococci

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Apa din reţeaua publică a comunei nu este potabilă

Direcţia de Sănătate Publică Alba anunţă că în comuna Lunca Mureşului că apa de la robinet nu este potabilă şi este recomandat să fie folosită doar în scop menajer, fără a fi utilizată la prepararea hranei sau pentru băut.

În 15 iulie, inspectorii DSP Alba au recoltat două probe de apa livrată de Serviciul de distribuţie de la bazinul colector al puţurilor din Lunca Mureşului şi de la robinetul din holul primăriei, iar, conform rezultatelor care au fost definitivate în 18 iulie, valoarea nitraţilor este depăşită. Potrivit DSP Alba, la ultima probă recoltată, pe lângă valoarea nitraţilor depăşită, s-a adăugat şi depăşirea valorii normale a parametrului microbiologic – enterococci, a apei din bazinul de înmagazinare. 

”Conducerea DSP Alba, conform prevederilor Legii 458/2002, analizând riscurile pentru sănătatea populaţiei generate de întreruperea aprovizionării cu apă ai cărei parametri chimici şi microbiologici nu corespund prevederilor legale, dispune să se livreze această apă cu recomandarea expresă să fie folosită doar în scop menajer, fără a fi utilizată la prepararea hranei şi nici pentru băut”, arată DSP Alba, într-un comunicat de presă. 

Totodată, instituţia informează că nitraţii sunt substanţe chimice care pot cauza intoxicaţii acute la copiii mici, respectiv intoxicaţii cronice la adulţi, iar depăşirea valorii normale a parametrului microbiologic – enterococci poate cauza boli infecţioase acute. 

Fierberea apei este contraindicată pentru că duce, prin scăderea volumului, la creşterea concentraţiei nitraţilor, potrivit sursei citate.  ”Atenţionăm celelalte autorităţi publice locale care deţin staţii proprii de distribuţie a apei potabile şi care nu deţin autorizaţie sanitară de funcţionare să întreprindă de urgenţă demersurile necesare pentru a intra în legalitate. Recomandăm livrarea apei către populaţie în parametri calitativi conform Legii 458/2002”, a declarat directorul DSP Alba, Alexandru Sinea.  

Potrivit legii, autoritatea de sănătate publica judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, trebuie să asigure disponibilitatea informaţiei în ceea ce priveşte calitatea apei potabile, avizarea consumatorilor despre posibilele efecte asupra sănătăţii şi despre măsurile de remediere luate sau care se impun a fi luate de către autorităţile competente ori de către consumatorii în cauza.

Citiţi şi:

Ce înseamnă, de fapt, „a dat bir cu fugiţii” şi „tufă de Veneţia”. Zece expresii ciudate din limba română

Secretele unui castel nobiliar din Transilvania vechi de peste 400 de ani: donat, moştenit şi pierdut la cărţi

Legenda româncei care a fost furată de o şatră de ţigani şi a ajuns cea mai apreciată dansatoare din Europa

Legendele de la Chicera Comorii, muntele din Apuseni unde a fost îngropată o mare cantitate de aur

Mai multe pentru tine:
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate