Angela Chelaru, prezentatoarea spectacolelor folclorice din Alba

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Angela Chelaru a urcat pe scenă alături de mari nume ale folclorului românesc precum Nicolae Furdui Iancu, Veta Biriş, Achim Nica, Floarea Calotă, Mărioara Murărescu sau Gheorghe Zamfir.

Născută la: 26 ianuarie, 1971, Şeuşa, comuna Ciugud
Studii: Liceul economic şi drept administrativ Cluj-Napoca
Familie: căsătorită, un băiat


Angela Chelaru este cunoscută publicului albaiulian şi nu numai, datorită modului aparte în care prezintă spectacolele folclorice. Vocea plăcută şi blândă, vorba din inimă şi graiul ardelenesc sunt doar câteva din atuurile care o recomandă.

A prezentat zeci de spectacole, printre care cele organizate de 1 Decembrie, gala laureaţilor Festivalului „Strugurele de aur“, cele ale Centrul Cultural „Augustin Bena“ sau spectacolele organizate pentru prezentarea tradiţiilor judeţului Alba. A urcat pe scenă alături de mari nume ale folclorului românesc precum Nicolae Furdui Iancu, Ioan Bocşa, Ionuţ Fulea, Veta Biriş, Achim Nica, Gheorghe Roşoga, Daniela Condurache, Floarea Calotă sau Cornel Borza.

„Nimic nu se compară cu senzaţia pe care o ai în faţa publicului. Am fost pe aceeaşi scenă cu Mărioara Murărescu, la «Strugurele de aur». A fost o mare onoare pentru mine, am avut emoţii încât nu îmi mai simţeam picioarele. Un alt moment aparte s-a petrecut la Festivalul naţional de romanţe. A rămas un moment neacoperit şi a trebuit să improvizez. Am decis să recit una dintre poeziile mele, moment în care maestrul Gheorghe Zamfir, prezent la eveniment, a urcat pe scenă şi m-a acompaniat la nai“, a povestit Angela Chelaru.

Colecţie de costume populare

Născută şi crescută la sat, Angela Chelaru este o păstrătoare a tradiţiilor româneşti. Aceasta s-a ocupat de organizarea expoziţia etnografice de la Hăpria. Este persoana care a adus la viaţă „Lada de zestre“, ritual de nuntă specific Luncii Mureşului.

Angela Chelaru prezintă spectacolele folclorice îmbrăcată în portul zonei, având câte un costum tradiţional pentru fiecare cele şase sate ale Ciugudului.

„Două dintre costume le am moştenire de la bunica. Au peste o sută de ani vechime, le păstrez cu sfinţenie. Sunt ţesute pe pânză şi cânepă şi cusute de mână. Cel mai drag îmi este costumul popular de mireasă pe care l-am primit de la tuşa Leana, sora bunicului meu de la Hăpria“, a spus Angela Chelaru.

Scrieţi poezii?
A.C.: „În poezie am găsit refugiu atât în momentele de bucurie, cât şi în cele de tristeţe. Am pregătit zeci de poezii, iar la momentul potrivit vor cunoaşte lumina tiparului. Pe lângă poezie scriu versuri pentru diferiţi interpreţi de muzică populară. Acum lucrez la un proiect cu Elena Gheorghe şi Mărioara Man Gheorghe, pentru realizarea unor duete mamă-fiică. Am colaborat cu mulţi interpreţi de muzică populară, unii au uitat lucrul acesta. Printre cei care au făcut cunoscut acest lucru se numără Ana Maria Iorga, Ionuţ Olteanu, Robert Târnăveanu, Ioan Dancu, Ovidiu Bibolar, Ina Todoran sau Nicoleta Beca.   

Aţi realizat o emisiune folclorică?
A.C.: „Timp de un an de zile am realizat la un post local de televiziune emisiunea «Flori de cântec românesc» în care am avut ca şi invitaţi atât copii talentaţi, tineri la început de afirmare, solişti şi rapsozi consacraţi din Alba, precum şi interpreţi din celelalte colţuri ale ţării“.

Mai multe pentru tine:
Când a murit, de fapt, Jeffrey Epstein. Cauza morții magnatului pedofil n-ar fi fost sinucidere. Dezvăluiri care răstoarnă ancheta în SUA
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat