Video Amprenta care a dat de gol un legionar. Controversatul preot român Viorel Trifa, dovedit după 40 de ani VIDEO

0
Publicat:

Un preot, fost arhiepiscop al Bisericii Ortodoxe Române din Statele Unite și Canada la mijlocul secolului al XX-lea, a fost o figură controversată în istoria comunității de peste Atlantic.

Preotul român Viorel Trifa în 1982 FOTO AP News

Viorel Trifa, fiu al învățătorului Dionisie Trifa, s-a născut la 28 iunie 1914, în Câmpeni, oraș al județului Alba, la vremea respectivă comună în județul Turda. După terminarea școlii primare în satul natal, a urmat patru clase la gimnaziul „Horia" din Câmpeni, după care s-a înscris la liceul „Gheorghe Lazăr" din Sibiu, unde a obținut diplomă de bacalaureat în primăvară anului 1931.

Între anii 1931 și 1935 a urmat cursurile facultății de teologie din Chișinău, care făcea parte din Universitatea din Iași. În anii studenției, Viorel Trifa a făcut parte din Mișcarea Legionară, iar în 1940 a fost ales președinte al „Uniunii Naționale a Studenților Creștini Români". La 21-23 ianuarie 1941, Trifa a participat la Rebeliunea legionară contra regimului antonescian, după al cărei fiasco s-a refugiat în Germania împreună cu alți lideri legionari.

Guvernul nazist german le-a stabilit, în martie 1941, domiciliu forțat în satul Berkenbruck. La sfârșitul lui august 1944, Trifa s-a refugiat la Viena, apoi la Paris. După război, timp de cinci ani, a fost profesor de istorie antică și limba franceză în Italia la un colegiu catolic, unde se pregăteau preoți misionari.

La 17 iulie 1950, teologul Viorel Trifa a emigrat în Statele Unite și s-a stabilit la Cleveland, Ohio. În 1957, românul Trifa a obținut cetățenia americană.

Anumite surse susțin că temuta CIA (Central Intelligence Agency) cunoștea trecutul politic al lui Trifa și că i-a înlesnit emigrarea și infiltrarea în cadrul diasporei române. Serviciul secret american ar fi dorit să se folosească de membrii Gărzii de Fier pentru a face legătură cu grupurile de rezistență din România.

În acea perioadă, Episcopia Ortodoxă Română din America - incluzând mai târziu și Canada - dorea să-și afirme autonomia față de autoritățile Bisericii Ortodoxe din România comunistă. La congresul Episcopiei Ortodoxe Române din America, ținut la Chicago în 2 iulie 1951, Viorel Trifa a fost ales episcop. Timp de 33 de ani, Trifa a fost șef spiritual și administrativ al bisericii românilor ortodocși din Statele Unite și Canada.

Mandatul acestuia ca lider religios a fost, însă, afectat de implicarea sa în mișcarea fascistă Garda de Fier, fiind acuzat de activități antisemite și de răspândirea de discursuri de ură împotriva evreilor. După ce a venit în Statele Unite, afilierile și acțiunile sale din trecut au provocat controverse în cadrul comunității româno-americane. 

Corespondența lui Himmler, descoperită în Israel SURSA AFP

Povestea dezgropării trecutului controversat al arhiepiscopului Trifa a început în 1952 când un doctor evreu, de origine română din New York, pe nume Charles Kremer, a început să facă investigații. Doctorul Kremer își pierduse vreo câțiva zeci de membri de familie în crimele făcute de legionari împotriva evreilor din București.

Acesta a adunat de-a lungul anilor dovezi și informații pe care le-a prezentat autorităților americane, începând cu Casa Albă, FBI, Departamentul de Stat, Procurorul General al SUA, Oficiul de Imigrări și Congresul American.

Dovada care a contat în final în justiția americană a fost o amprenta latentă descoperită de FBI pe o scrisoare veche de 40 de ani dintr-o întreagă corespondență purtată de Viorel Trifa cu Heinrich Himmler, unul din principalii lideri naziști și arhitectul principal al Holocaustului. Scrisoarea era trimisă de Trifa la 14 iunie 1942. La vremea respectivă, preotul român era rezident în lagărul de la Dachau, Germania. 

Autoritățile americane au obținut documente provenite din arhivele SS și ale ministerului de externe al Germaniei cu privire la poziția lui Trifa în mișcarea legionară, precum și toată corespondența dintre Trifa și Heinrich Himmler și, de asemenea, statele de plată ale Gestapo-ului, din care reiese că Trifa ar fi fost informator plătit al acestei poliții politice germane.

Amprenta care a reprezentat proba esențială în procesul lui Viorel Trifa FOTO arhivă FBI

La 25 august 1980, un tribunal din SUA i-a retras lui Viorel Trifa cetățenia americană. Pe 13 august 1984, preotul Viorel Trifa era deportat din Statele Unite ale Americii după un lung proces cu statul american, care a durat ani de zile. Trifa s-a refugiat în Portugalia, unde a primit azil politic și unde a decedat la 28 ianuarie 1987.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Zodii binecuvântate de Dumnezeu în următoarele 2 luni. De ce vor avea parte acești nativi
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Venită parcă din basme, e prințesa europeană care a cucerit Gala Premiilor Nobel. A strălucit în rochie de zână, cu o tiara deosebită
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Secretul piftiei perfecte! Ce carne trebuie să folosești ca să iasă limpede și gustoasă