Amenzi drastice pentru persoane care au intrat cu mijloace motorizate în zone protejate ale Parcului Natural Apuseni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Amenzile au fost aplicate pentru intrarea în zona protejată cu mijloace motorizate

Administraţia Parcului Natural Apuseni, în colaborare cu Inspectoratele de Jandarmi Judeţean Alba, Bihor şi Cluj, a aplicat amenzi de 5.500 de lei unor persoane care au intrat în zona protejată cu mijloace motorizate.

Ca urmare a patrulelor din perioada 11-12.01.2020, în zonele Vârtop, respectiv Răchiţele - Cascada Vălul Miresei au fost aplicate 6 sancţiuni, iar totalul amenzilor aplicate a fost de 5.500 lei. Sancţiunile au fost date persoanelor care nu au respectat restricţiile legale privind accesul cu mijloace motorizate în afara drumurilor publice pe suprafaţa ariilor naturale protejate, cu toate ca au fost informate în prealabil prin diferite mijloace cu privire la obligaţia respectării acestor restricţii.

”Dacă sunteţi interesaţi de protejarea Parcului Natural Apuseni şi a ariilor naturale protejate cu care se suprapune şi sunteti martorii unor activitati desfăşurate pe suprafaţa acestora care contravin normelor legale, apreciem şi suntem recunoscători oricărei persoane care ne poate oferi informaţii relevante în timp util pentru stoparea sau prevenirea unor astfel de fapte. Aceste informaţii pot fi oferite utilizand datele noastre de contact. Administraţia Parcului Natural Apuseni încurajează şi sprijină turismul responsabil şi dezvoltarea durabilă a comunităţilor locale”, afirmă reprezentanţii Parcului.

Harta drumurilor publice din Parcul Natural Apuseni

Accesul neautorizat cu mijloace motorizate (ex: atv-uri, motociclete, snowmobile, autoturisme, etc), în afara drumurilor publice de pe suprafaţa ariilor naturale protejate este interzis prin lege. Abaterea de la aceste drumuri constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă contravenţională de la 5.000 lei la 10.000 lei pentru persoane fizice şi de la 30.000 lei la 60.000 lei pentru persoane juridice, conform OUG 57/2007. 

Citiţi şi:

 

FOTO Suma fabuloasă pe care o va cheltui statul pentru chiliile unei mănăstiri din Apuseni

 

FOTO Braconier arheologic acuzat de jefuirea celor mai importante situri din Alba, aproape să scape după anularea unor probe esenţiale din dosar

 

Evoluţia PIB-ul României la nivel judeţean şi regional în 2019. Cele mai performante judeţe

Mai multe pentru tine:
Venită parcă din basme, e prințesa europeană care a cucerit Gala Premiilor Nobel. A strălucit în rochie de zână, cu o tiara deosebită
Zodii binecuvântate de Dumnezeu în următoarele 2 luni. De ce vor avea parte acești nativi
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!