Albalact a depăşit Danone şi a devenit lider pe piaţa lactatelor din România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Albalact a devenit cea mai mare companie de pe piaţa naţinală a lactatelor. Societatea din judeţul Alba, cu acţionari exclusiv români, a depăşit la capitolul cifră de afaceri fostul lider Danone România. Începând cu 3 iunie 2015, acţiunile Albalact vor fi tranzacţionate pe piaţa reglementată la vedere a Bursei de Valori Bucureşti.

Albalact SA Oiejdea a avut în 2014 o cifră de afaceri de 475 mil. lei, cu 12% mai mult faţă de anul precedent. Comparativ, Danone România, liderul ultimilor 10 ani, a înregistrat o scădere a cifrei de afaceri cu 5% în 2014, până la 456 milioane de lei. Danone se menţine în continuare lider pe piaţa iaurturilor.

Grupul Albalact îşi păstrează creşterea şi în primul trimestru al anului 2015. Compania a încheiat primele trei luni din 2015 cu o cifră de afaceri de 121.265.536 lei, cu 11,9% mai mare decât cifra de afaceri consolidată a grupului din aceeaşi perioadă a anului trecut. Profitul obţinut de grupul de companii Albalact în primul trimestru este de 3.575.491 lei, mai mare cu 24% faţă de profitul din aceeaşi perioadă a anului 2014.

“Vom continua aceeaşi strategie pentru o creştere sănătoasă a afacerilor, iar premisele sunt bune şi ne dau încrederea că la sfârşitul anului ne vom atinge obiectivele. Aşa cum am promis, continuăm să dezvoltăm portofolii şi să ne extindem în categorii pe care le considerăm de viitor. Am adus deja în piaţă un produs nou, care dezvoltă portofoliul de iaurturi al brand-ului Zuzu pe segmentul Sănătate Activă, acolo unde găsim din ce în ce mai mulţi consumatori. Este vorba despre gama Zuzu Bifidus, iaurturi cu culturi lactice vii care sunt benefice pentru sănătatea sistemului digestiv. Vom veni anul acesta şi cu alte inovaţii, atât la nivel de produs, cât şi la nivel de ambalaj. Şi contextul economic în 2015 ne permite să fim mai optimişti. Reducerea TVA-ului la 9% la alimente va îmbunătăţi puterea de cumpărare şi credem că va duce la o uşoară creştere a consumului”, a spus Stephane Batoux, Director General Albalact.

”Albalact este cel mai mare procesator român de lactate din România. În fiecare an, Albalact a investit pentru a-şi dezvolta portofoliul şi a inova, atât în produse, cît şi în ambalaje urmând o strategie adaptată realist la nevoile şi evoluţia pieţei. În 2014, Albalact a finalizat investiţii de aproximativ 8 milioane de euro pentru modernizarea şi extinderea capacităţii de producţie a fabricii de la Oiejdea, din judeţul Alba. Investiţiile au fost gândite să susţină creşterea companiei în următorii ani şi să-i consolideze poziţia pe mai multe segmente de piaţă”, se afirmă într-un comunicat de presă al companiei.

Tot la Oiejdea în judeţul Alba îşi desfăşoară activitatea o altă companie lider de piaţă. este vorba despre Transavia SA, cel mai mare producător din România pe piaţa cărnii de pasăre.

Afaceri de peste 100 de milioane de euro pentru compania Albalact în 2014

 

Acţionarii Albalact au aprobat tranzacţionarea acţiunilor companiei pe Bursa de Valori Bucureşti

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”