Alba: Urmărit internaţional pentru proxenetism îşi face prieteni noi pe facebook. Pricu suspectat de incendiere de locuinţe în Italia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Curtea de Apel Alba Iulia a respins ieri recursurile inculpaţilor privind măsura de arestare preventivă. Raul Hancheş, poreclit Pricu, este dat în urmărire internaţională. Este căutat în Germania şi Austria.

Curtea de Apel Alba Iulia a respins, ieri după-amiază, recursul celor 13 inculpaţi în dosarul "Prostituate pentru VIP-uri". Avocaţii acestora nu au reuşit să îi convingă pe judecători să accepte cererea privind cercetarea lor în stare de libertate. În faţa instanţei Curţii de Apel Alba Iulia au fost aduşi 12 inculpaţi. 

„Prieteni“ noi pentru Pricu

Ultimul membru al grupării, Raul Hancheş (fost Raul Rus), poreclit Pricu, este dat în urmărire internaţională prin Interpol. Pe numele acestuia este emis un mandat de arest preventiv în lipsă. Pricu este plecat din ţară din luna septembrie. Se bănuieşte că se afla în Germania sau Austria.

Pricu a avut, după emiterea mandatului de arest preventiv pe numele său, o activitate intensă pe profilul său de pe facebook. Şi-a schimbat fotografia principală a paginii de internet şi a devenit prieten cu 13 persoane. Surprinzător, Raul Hancheş a avut, ieri, apărător la Curtea de Apel Alba Iulia.

Avocatul a solicitat anularea mandatului emis săptămâna trecută de Tribunalul Alba. Procurorul DIICOT a cerut instanţei să menţină mandatul şi a completat că în prezent sunt documentate alte fapte cu violenţă comise de inculpat. „Este suspectat de incendierea unor locuinţe în Italia", a afirmat procurorul.

Fostul ofiţer de informaţii, Claudiu Vulpe, arestat şi el în acelaşi dosar, a solicitat eliberarea din arest pe motiv că nu este un pericol social. A spus că are familie, un venit sigur şi a respins acuzaţiile care i se aduc.

„Nu poate fi considerat şantaj faptul că ceri nişte bani pe care cineva îi datorează pe baza unei facturi. La fel cum nu te poţi numi proxenet dacă ai pus în legătură pe un prieten cu o domnişoară din dosar, fără să ai vreun câştig", a spus apărătorul lui Claudiu Vulpe. 

Acuzaţii recunoscute

Unii dintre inculpaþi au recunoscut ieri o parte dintre acuzaþii. „Recunosc parţial faptele de care sunt acuzat, şi anume cele de şantaj şi distrugere însă nu consider că fac parte dintr-un grup infracţional şi nu am săvârşit alte fapte. Nu mi-am câştigat existenţa de pe urma săvârşirii de infracţiuni. Am lucrat şi la negru ca să-mi întreţin copilul de 14 ani", a încercat Gabriel Antoniu Bakai să-şi susţină nevinovăţia în faţa judecătorilor.

Un alt inculpat, Gheorghe Lupu, a spus că „este adevărat că am mai făcut legătura între diverse fete şi clienţi ca angajat în domeniul hotelier însă nu ştiam că fetele sunt minore". Nicolae Muntean, acuzat de constituire de grup infracţional, trafic de persoane şi proxenetism a spus că singura sa implicare în caz „este faptul că am făcut cunoştinţă la 3 fete cu 2 persoane fără a fi însă implicat în negociere".

Liderul grupului infracţional este, potrivit procurorilor, Teodor Şchiop zis Puşcărie, personaj cunoscut în lumea interlopă din Alba. „Am un copil acasă, am o situaţie grea şi doresc să fiu cercetat în stare de libertate. De 5-6 luni nu am mai avut nicio legătură cu ceilalţi inculpaţi", a spus Şchiop în apărarea sa. El este acuzat de şantaj, tâlhărie, distrugere, proxenetism şi a fost apărat ieri de un avocat din oficiu.

Traficul de minori este cea mai gravă acuzaţie adusă membrilor grupării. Aceştia riscă până la 15 ani de închisoare.

Mai multe pentru tine:
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Situl istoric „După Ziduri”, distrus după reparațiile Primăriei Brașov? George Scripcaru: „Lucrurile sunt în regulă ca și procedură și etapă”. Ministerul Culturii: „Nu s-a respectat acordul. DJC Brașov a solicitat oprirea de urgență a lucrărilor”
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Ilie Bolojan și Ioana Fâșie, căsătorie în secret. Cine este femeia care aduce fericire în viața premierului. Ce studii are și cu se ocupă?
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului