Alba: Un bărbat din Rîmeţ, omorât în bătaie cu un par
0Un bărbat de 74 de ani din Rîmeţ a fost omorât ieri după amiază. Bărbatul a decedat în urma mai multor lovituri de par aplicate de un alt localnic. Agresorul a fost arestat preventiv pe o perioadă de 30 de zile.
Victor Popa, de 47 de ani, din satul Vlădeşti este principalul suspect în cazul de omor.
Poliţiştii au stabilit că S.S., de 74 de ani, a fost omorât în satul Vlădeşti, unde avea un teren cultivat cu cartofi. Între cei doi existau unele conflicte mai vechi.
„Din verificările efectuate a rezultat faptul că în dimineaţa zilei de 27 septembrie, victima s-a deplasat pe raza satului Vlădeşti, comuna Rîmeţ, unde deţinea o cultură de cartofi, loc unde suspectul P.V., l-a lovit pe acesta cu un par“, a precizat Iulia Mărginean, purtătorul de cuvânt al IPJ Alba.
În urma efectuării autopsiei s-a stabilit că moartea bărbatului de 74 de ani a fost violentă.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba a dispus începerea urmăririi penale împotriva lui Victor Popa pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat.
Bărbatul a fost prezentat Tribunalului Alba cu propunere de arestare preventivă. Acesta a fost arestat pe o perioadă de 30 de zile.